ne-am stabilit la Arieseni.
pe vremea aceea nimeni nu banuia ca aceasta mica si prapadita localitate va ajunge una dintre cele mai frumoase,eu le tot ziceam celor cunoscuti de potentialul zonei.
ne-am stabilit la camping-ul cooperatiei.
intr-o dupa amiaza le-am propus celorlalti sa mergem la "groapa".
evident ca pe jos,spre marea deziluzie a partii feminine a grupului.
si am luat-o in sus;trebuia sa ajungem intr-un loc numit "Saua Vartop".
de acolo incepe traseul propriu-zis al gropii.
pe acea bucata de drum,insa la intoarcere,am trait unul din momentele acelea in care te simti mic si prost.
am sa evoc mai intai aceasta mica intamplare.
dupa ce ne desfatasem cu ceea ce vazusem sus am luat-o la vale spre "casa".
la un moment dat din spatele nostru ne ajunge o caruta trasa de un cal in care se aflau cativa saci mici plini cu cartofi.
stapanul mergea pe jos alaturi de martzoaga.
la vederea cartofilor,noi care ne autogospodaream,i-am si propus omului sa ne de-a si noua cativa,ca-l platim.
si am ales ce era mai frumos,am umplut o sacosa de vreo zece kile (cred ca omul avea in total vreo 50, hai sa zic 60) si m-am dus sa-i dau banii.
era atat de simplu omul ala,in tot;tzoale,felul sau de a fi,caruta prapadita,calul.
ne-a refuzat spunand ca a facut asta din placere.
cu toate insistentele noastre nu a luat nici un ban,am vrut sa-i punem cartofii la loc,nici asta nu s-a putut,si-i alesesem pe cei mai frumosi.
a fost o lectie dura pentru niste bieti oraseni infumurati si docti.
dar sa revin la groapa.
am luat-o usor in stanga podului,printre malurile pline cu fragi tocmai buni de cules.
normal c-am facut o pauza de vreo ora pana s-a facut "plinul" la toata lumea,mai ales la copii (este usor de dedus ca traseul este lesnicios,daca au venit si copiii).
la un moment dat unul dintre ei (exact copilul asistentei mele) a capotat si l-am urcat in spinare si am continuat traseul cu vreo 20 de kile adaugate la efort,asta e).
am tot urcat pe langa palcuri de foioase,pana s-au rarit si au inceput sa apara cetinele.
la un moment dat ne-am apropiat de golul alpin si toata lumea se intreba ce poate fi atat de frumos caci nu se vedea nimic.
odata ajunsi sus am facut un scurt popas (eu stiam povestea,o traisem la randul meu atunci cand am vizitat prima data "groapa") dupa care ne-am rasfirat de-a lungul unei linii imaginare tinandu-ne de maini.
si am inceput sa mergem.
la un moment dat se vedea undeva in departare ceva care se asemana cu un plan inclinat populat de brazi,unii dintre ei cazuti.
pamantul care se vedea dus la vale era de culoare rosie.
cu fiecare pas care-l faceam acea despicatura a pamantului se facea mai mare,si mai mare,se deschidea si in stanga,si in dreapta,si in fata.
devenea ingrozitor de mare.
si ne-am trezit la marginea ei.
ne-am oprit cu totii la vreo trei metri de mal.
groapa impunea respect.
iti era teama sa nu cazi si sa te inghita.
cam cum arata?
o deschidere imensa,o groapa de culoare rosiatica pe fundul careia se gaseau niste mici varfuri de pamant ca niste metereze,pe alocuri plina de verdeata,si arbusti.
dupa ce ne-am desfatat ochii (nu cred c-am reusit s-o descriu,este si greu,ea trebuie vazuta),am zis s-o inconjuram mergand pe mal de-a lungul ei.
poate asa o sa va dati seama cat este de mare,am mers cateva zeci de minute de-a lungul ei.
la final cativa mai indrazneti au coborat in fundul gropii.
cei ce ramasesera pe mal se vedeau ca niste mogaldete din povestile cu Guliver.
totul era impresionant,si unic.
toata lumea a decretat ca este ceva ce nu mai vazusera dar nici nu-si inchpuisera ca poate exista pe pamant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu