Biografia unui martir-Vladimir Ghika

                 

O vizionara, ZAHA ADID

        

Vrajitorul Misha Katz

multa lume imi spune ca nu sunt corect atunci cand afirm ca lumea de la Ateneu este rece si lipsita de acel suflu special ce inobileaza o lucrare muzicala reprodusa in concert.
in seara aceasta am avut confirmarea parerii mele,si nu de la oricine ci de la un mare maestru al dirijatului;Misha Katz.
la final,ce il pot caracteriza ca rar intalnit intr-o sala de concert,si nu vorbesc aici doar de Romania,maestrul a exprimat multumiri intregii sali cuprinzand in ea atat maestrii concertanti cat si publicul,singurul sau regret fiind acela ca nu cunoaste limba romana.



o sala calda l-a ovationat minute in sir vrajita fiind de stilul,eleganta si caldura pe care acest om STIE sa o imprastie in jurul sau.
amestecul de uluiala si de veselie ce a cuprins sala dupa incheierea concertului era de fapt expresia amprentei pe care un mare muzician a lasat-o asupra unui public pe care mereu l-am caracterizat ca fiind sincer,onest,fara bani,fara staif,dar cu mult,mult apetit catre muzica.
caci asta diferentiaza in mod categoric Sala Radio de Ateneul Roman.
cand parafa ti-o aplica un geniu al dirijatului e bine sa mai cugeti tu dirijor roman infatuat,rutinat si plin de ifose.
si nu putini sunt aceia care ar fi trebuit sa isi ia notite........

La diva aux pides nus

m-am plimbat prin lumea asta in lung si-n lat,am vazut fel de fel de oameni si am ascultat,ca mare amator de muzica ce sunt,nenumarate concerte.
de putine ori am fost insa entuziasmat de ce simteam.
femeia aceasta insa m-a prins intotdeauna pe picior gresit si cat sunt eu de nesimtit cateodata, m-a ingenungheat fara tagada ori de cate ori am avut prilejul s-o ascult.



in simplitatea sa maiastra,fara zorzoane,fara emfaza si fara siretlicurile "vedetelor" de tot felul m-a facut sa exult si sa ma contopesc cu muzica sa grava venita din durerea seaca a unui popor sarman aflat undeva intr-un colt pierdut de lume.
toti suntem pasagerii acestei lumi,dar parca pe unii ai dori sa nu-i debarci din serabadul tren al existentei pamantesti.
vocea ei imi va aminti mereu de lectia de modestie pe care mai noi toti o ignoram.......

Alexandru Tocilescu

"in noaptea aceasta am aflat ca l-ai urmat pe Cel de Sus.
scrisesem candva un text despre tine fara sa am curajul sa il public pe blog.
fac asta acum drept omagiu al intregii tale vieti.
Dumnezeu sa te odihneasca".



il cunosc fara sa ma cunoasca,de fapt vroiam sa spun ca nu numai "Toca" nu ma cunoaste ci foarte multi altii pe care,cu sau fara voia mea,intr-un anume moment al vietii i-am avut in preajma.
cel ce m-a facut sa fiu "langa" regizorul neconventinal ce inca era student la IATC ( a fost discipolul maestrului David Esrig) si care voia ca spectacolul sau sa aiba o coloana sonora deosebita a fost Serban Stanciulescu (intr-o zi am sa-i fac un portret acestui om ce pentru mine reprezinta prototipul insului facut sa scormoneasca in muntii de rahat ai lumii pentru a gasi acea stralucire fara de care existenta unui om poate fi definita ca searbada,se stiu putine,foarte putine lucruri despre el).
Toca voia pentru acea punere in scena (Sanziana si Pepelea) ceva special,voia ca studioul "Casandra" sa fie cuprinsa de sonoritati stranii,care sa se conjuge cu viziunea sa regizorala.


de altfel avea sa mai faca acest lucru si la alte spectacole,muzica fiind un argument scenic pe care l-a utilizat cu mare succes.
despre spectacol in sine nu-mi mai aduc aminte mare lucru,stiu insa ca avea o oarecare tenta de pamflet politic cu aluzii fine la anii aceia,anii '70).
nu stiu deasemeni daca pana la urma ceea ce am incercat impreuna cu Serban sa facem (sa aplicam spectacolului coloana sonora a unuia dintre albumele trupei britanice Pink Floyd) a si fost atasat textului,dar numai are importanta.
nu am vazut niciodata spectacolul,aveam o retinere pe care nu mi-am explicat-o nicicand.
in sinea mea sunt insa multumit ca de undeva din umbra am putut fi de folos acestui om minunat pe care-l pretuiesc foarte mult si a carui viziune despre teatru si viata imi este foarte apropiata pentru ca in mare parte coincide cu nazuintelor mele........

Liviu Ciulei

ce mizerabil sunt.
am tot dorit sa scriu cateva cuvinte despre maestrul Ciulei si am tot amanat.
iata ca drumul sau spre nesfarsit ma impinge sa fac gestul care de multa vreme merita sa-l fac.
nu ca as fi eu nu stiu cine,nu.
dar acest OM este unul dintre cei cativa pe care ii pastrez in secretul meu portofol emotional si pe care il voi venera cat voi trai.
nu l-am cunoscut indeaproape,n-am avut acest noroc.


stiu ca in urma cu ceva ani,plecand de la prapadita mea de slujba de undeva de pe langa Facultatea de Farmacie,l-am intalnit pe o strada in spatele Nationalului.
probabil ca parasea teatrul dupa vreo repetitie.
era singur si pasea ingandurat.
m-am oprit si am facut o plecaciune spunanadu-i "Buna ziua,Maestre".
mi-a raspuns zambind si a pasit mai departe.
i-am privit silueta usor aplecata de ani si batranete si am avut atunci in minte intaia mea intalnire cu el si operele sale.
vazusem "Valurile Dunarii".


eram hipnotizat de prezenta Irinei Petrescu (eram un biet copil fara de minte) si de puterea ce o raspandea acel marinar nebarbierit cu o voce speciala.
peste ani aveam sa fac un adevarat cult pentru rafinatul,inegalabilul,nonconformistul si extraordinarul om de arta ce a fost LIVIU CIULEI.
fac astazi o a doua plecaciune in fata sa,una mult mai adanca.
Dumnezeu sa-l odihneasca.

Omagiu

Marcel Chirnoaga

printr-o benefica intamplare am ajuns sa detin o lucrare de grafica a maestrului Chirnoaga.
un nepot de-al sau care mai trecea pe la atelier a avut nevoie intr-o vreme de ceva banuti si m-am oferit sa cumpar un exemplar de artist al unei lucrari ce tocami se inapoiase de la o expozitie vernisata prin Europa.
nu stiam nimic despre artistul Chirnoaga si opera sa,nici despre el ca om.
mai apoi aveam sa fiu un inversunat adept al acelui stil de grafica in care fantasticul se imbina perfect cu migaloasa tehnica de a realiza o lucrare in penita.



prin lucrarile sale,multe monocrome,dar cu un impact puternic asupa celui ce-i priveste lucrarile,Chirnoaga ramane o piatra de hotar in searbada noastra viata a simezelor de pe la noi.
am obiceiul de a cutreiera prin expozitii,si mai mereu vad unul sau doi curiosi ce se numesc vizitatori,asta chiar si la muzeele mari.
ce o lipsi de nu vine lumea?
probabil ca o manea..........

ION MANDRESCU - Omul,Timpul,Spatiul

de Brancusi stie tot romanul,insa de Mandrescu putini au auzit pana acum.
este venerabil deja,nascut la Mihoveni (Suceava) in 1954 intr-o familie de tarani instariti.
printre oamenii care i-am cunoscut intr-o vreme se afla o fata a carei viata frenetica m-a atras fara sa-mi dau seama;este genul acela de om care cauta fara incetare frumosul dinprejurul sau.
ea a fost aceea care mi-a pus in brate un album Ion Mandrescu.
apoi fara sa caut ostentativ am inceput sa-i reperez lucrarile.
fie la Cotroceni,fie in spatii deschise.
cu o tehnica aparte avand in centrul lucrarilor sale roata sculptorul m-a castigat pentru ca este altfel.
tocmai pentru ca este asa ramane aproape un necunoscut publicului de la noi si in acelasi timp lucrarile sale razbat cu greu prin noianul de multe altele concepute in stilul traditional ce au avut intotdeauna priza la romanul iubitor de arta.
am avut onoarea de a fi intr-o dupa amiaza oaspetele sau in curtea atelierului de undeva de pe langa Foisor.
coplesit de ceea ce vedeam am stat retras intr-un colt si am privit.
nu ma mai saturam........

Anais Nin

ceva din mine imi spune ca cea mai frumoasa perioada a vietii pe pamant ar fi cea situata in jurul anilor '30.
progresul tehnologic se ingemana fara prea mari eforturi cu firescul vietii,intimitatile individuale nu erau ata de dramatic violate ca astazi,iar lumea parea a fi fericita.
in acea perioada si artele au dat prinosul necesar acestui mod de viata.
barbati si femei,deopotriva,ce se puneau in slujba artei ofereau lumii din frumusetile pe care mintea,atunci cand se dedica romantismului si traiului tihnit,poate elabora spre multumirea generala.


cred ca si eu m-as fi simtit extraordinar stiindu-ma iubit de femeia descrisa de Anais Nin in scrierile sale,fie in jurnal,fie intr-unul din romane.
femeia aceea pe care o intalnesti tot mai rar in ziua de astazi,femeia a carei preocupare de capatai nu era nici pozitia sociala,nici situatia materiala ci doar iubirea.
poate exagerez,dar asa simt,tipul acela de femeie il vad intruchipat in existenta acestei scriitoare care a adus in literatura un suflu nou introducand eroticul in contextul unei scrieri fara sai ingroase latura obscena ci doar sa te faca sa iti revizuiesti instant procedurile hormonale ce duc la procreere.
a descrie impreunarea a doua trupuri este o arta ce este dificil de realizat si mai ales nu este la indemana oricui.

Anais Nin a reusit.
este cea care afirma ca „Erotismul este una din bazele cunoasterii de sine,la fel de indispensabila ca poezia”.
poate instinctul de femeie,poate mediul in care traia,sau poate intalnirea cu un mare scriitor cam de aceiasi factura (Henry Miller) au facut ca scriitoarea sa fie un exponent atat de special al unei secvente literare ce a ramas bine fixata in timp.
cred c-as fi iubit-o cu patima pe Anais Nin.

Vrajitorul Gergiev

nu obisnuiesc sa fiu adeptul ocuparii unui fotoliu in primele randuri atunci cand vine vorba de un concert.
am avut in scoala un curs de acustica si stiu bine ce inseamna sunetul cum se compune si recompune si care sunt particularitatile propagarii sale intr-o incinta.
aseara insa am vrut cu tot dinandinsul sa stau in fata.
motivul au fost mainile si in special degetele unui om.
iar acel om se cheama Valery Abisalovich Gergiev.



este singurul dirijor vazut de mine care stie cu atata eleganta sa-si foloseasca mainile.
bagheta l-ar stanjeni in miscari cu toate ca uneori o mai foloseste.
l-am comparat cu un vrajitor pentru ca pare ca pluteste peste muzicantii din fata lui precum un vultur ce scruteaza pamantul in cautarea prazii.
degetele sale deseneaza in aer un dans care te captiveaza si numai stii daca sa ii urmaresti miscarile sau sa te concentrezi asupra efectului lor.
atata forta si atata siguranta nu am mai intalnit la niciun alt manuitor al baghetei.
simteam ca Mussorgsky/Ravel cu a lor celebra compozitie "Tablouri dintr-o expozitie" vor fi cantati altfel,si asa s-a si intamplat.


am uitat de mine si de faptul ca ma aflam in mijlocul lumii fine a vietii culturale bucurestene care tot timpul aveau ceva de reprosat in comentariile lor nesimtite ce m-au facut sa-i dau mare dreptate Aurorei Liiceanu atunci cand afirma ca "Unde e carte multa exista si orgoliu nemasurat, perfidie si multe probleme la cap."
m-am afundat in lumea fara cusur a muzicii croite de acest magistru al sunetului.
si ca sa nu devin din cale afara de malitios am sa inchei cu remarca lui Dan Grigore din finalul concertului:
"magnific".
intradevar,niciodata la Bucuresti nu s-a auzit o astfel de versiune a "Tablourilor dintr-o expozitie".

Adrian Berinde

ma aflam la Cluj,locul care imi sugereaza cel mai bine (daca ma refer la tinuturile noastre) ce inseamna nostalgia si romantismul.
eram intr-un mic bistro cu o splendida reprezentanta a clujencelor (oooo,Doamne dar cate altele la fel de frumoase intalnesti in acest oras,superb si el),o foarte buna prietena care mi-a atras la un momentdat atentia sa privesc spre masa vecina.
"il vezi pe tipul ala?"
m-am uitat.
un ins interesant cu o voce grava povestea cu aplomb ceva celor de langa el.
"este Adrian Berinde,asculta-i muzica,sigur o sa-ti placa".
asa am si facut si n-am fost deloc dezamagit,de la splendidele versuri incantate pana la compozitie.
aveam sa aflu ca este un artist polivalent,este in egala masura si muzician,si poet si pictor.



mi-am amintit de el citind un interviu cu un producator de spectacole care si-a dorit sa aiba in program o voce.
si a cautat pana a dat de compatriotul nostru.
iar asta cred ca spune destul despre calitatile sale artistice.
singurul lucru trist in toata povestea asta ramane totusi aproape inexistenta sa in mijloacele media sau spectacolele muzicale de pe la noi.



se bucura de vocea si prezenta sa doar cei ce obisnuiesc sa mearga prin cluburi,si nu orice club, caci omul stie cat este de valoros.
bine ca macar el isi aseaza prestatia acolo unde ii este locul......

Leonard Cohen

abia ce incepusem si eu sa incropesc o colectie muzicala.
era dificil sa te informezi despre noutatile ce apareau in lume si mai apoi si mai dificil sa intri in posesia lor.
norocos cum sunt,rezolvasem intr-un fel ambele probleme,nu am sa insist in privinta lor.
cu un catalog de discuri in fata,si evident cu un buget pe care mi l-am impus,am inceput sa fac o lista.
greu demers.
era prima mea comanda de discuri si nu-i cunosteam deloc soarta.
chiar imi vor sosi?
aia de la PIG RECORDS (companie americana) chiar ma vor lua in serios?



si inglodit de gandul ca poate va fi si prima si ultima dintre comenzi am facut si refacut lista aia o noapte intreaga.
pana la urma i-am desenat un contur,eram multumit de ce alesesem.
imi mai ramaneau necheltuiti cam un dolar si jumatate si a trebuit sa caut un titlu de umplutura, si m-am oprit la un ins de care nu auzisem,dar care avea o foarte buna recenzie a albumului, Leonard Cohen - Songs from a room.
si transportul a sosit,dupa luni de zile de asteptare,este adevarat.
si m-am bucurat peste masura de isprava mea.
ultimul dintre discurile ascultate din acel lot a fost Leonard Cohen.
si am ascultat,o data,de doua ori,de trei ori,de nenumarate ori.
eram vrajit.
de versuri,de muzica,de el ca om.


i-am citit poeziile,am citit despre sinuozitatile vietii sale zbuciumate,iar mai apoi am inceput sa-l inteleg cu adevarat,pretuindu-i si mai mult talentul.
pe omul Leonard Cohen l-am cunoscut cu adevarat in situatia in care am fost spectator al concertele sale,caci pe unde am fost si am avut ocazia sa-l vad,nu am ezitat s-o fac.
si l-am cocotat pe un piedestal de unde sa il privesc ca pe artistul care stie sa daruiasca,care stie sa fie smerit,care isi stie valoarea si harul.
nu-l pun in antiteza cu nimeni si cu nimic,i-as pangari aura,spun doar ca mereu voi face o plecaciune in fata maretiei acestui om.

Mesterul Manole pe numele sau Ziegler,

mi-am amintit cu drag de mesterul copilariei mele pentru ca dincolo de bonomia sa,cea care te indemna sa-i treci cu incredere pragul atelierului sau micut pentru orice felculet de problema, avea o mare calitate;aceea de ati drege ce-i aduci cu dragostea pe care o arati unei trebi facuta pentru tine.
statea aplecat si privea prin ochelarii sai grosi cu rama de baga pana ce obiectul ii suradea dupa ce ii daduse iarasi viata.


ce-mi vei sa-mi amintesc de el?
pai,m-am hotarat sa-mi pun si eu termopane.
nu c-as fi un friguros,nu de asta,dar zgomotul strazii mele (altadata foarte linistita) a devenit inspaimantator,de-a dreptul enervant,chiar si noaptea.
asa ca am apelat si eu la unii (nu spun care,ca-i rusine mare).
si au venit.
unul mai puriu cu un altul caruia nu-i cazuse inca de la gura casul.
ca sa fac?
sa-i recuz?
semana a discriminare si ma trezeam cu plangere la nenea ala rau de la CNCD si atat imi trebuia.
si s-au pus oamenii pe treaba.
dar nu in sensul pe care-l visam eu,nu.
s-au pus pe demolat casa.
ca s-au gresit niste cote,ca se face tarziu,ca ei nu lucreaza peste program,bla,bla,bla.
si i-am lasat.
si au facut si ei ce au putut.
am facut scandalul de rigoare in firma care mi i-a trimis,adica m-am racorit pe dinlauntrul meu si gata.
si acum robotesc.
am luat scule,coltare,ipsos,adezivi,m-am inarmat cu rabdare si m-am pus pe refacut peretii caci incredere numai am ca sa chem altii.
si la urma urmei nu-i rau.
caci altfel nu-mi mai aduceam aminte de scumpul de Mos Ziegler.

Robert DeNiro

in viata mea am vazut o mare gramada de filme,incepand cu cele vizionate de pe vremea cand in sat poposea caravana cinematografica si ma apuca un fel de frenezie care pe atunci nu aveam cum sa mi-o explic,si terminand cu ceea ce am astazi la indemana in propria-mi colectie de pelicule pastrate in diverse formate.
adica vreau sa spun ca ceva,ceva,s-a lipit de mine si ca nu as fi chiar un neofit in materie.



socot asadar,ca printre altele,un film se bazeaza si pe actori,nu neaparat doar pe ei.
si abia acum vin la oile mele cu ceea ce as vrea sa spun;din cele poate multe mii de filme vazute abia de pot numara pe degete actorii care ii am la inima.
nu sunt ultraselectiv,am un principiu insa;actor este acela care daca-i bine machiat iti este foarte greu sa-l distingi din noianul de personaje al unui film.
unul dintre acesti ACTORI,este Robert DeNiro.



am apucat sa amintesc de el pentru ca in micimea mea,si dupa toate cele spuse,m-a mai pacalit o data omul asta.
am vazut o pelicula de curand,era tarziu in noapte.
de lene nu m-am dus sa-mi iau telecomanda DVD-ului si am dat drumul intr-o doara la TV.
pe "Cultural" se difuza un film mai vechi despre Jake LaMotta,nu stiam despre ce film este vorba.
si tot holbandu-ma la el mi-am zis la un momentdat - uite ma,asta are un joc ce se aseamana leit cu a lui DeNiro - si am continuat gandul parsiv - nici DeNiro asta nu are personalitate,uite ce l-a copiat pe individ.


in prostia mea,caci n-o pot numi altfel dat fiind ca vazusem filmul cu ani buni in urma la Cinemateca, nici nu m-am gandit ca DeNiro il joaca pe cunoscutul pugilist care-si distruge si cariera si familie datorita firii sale.
situatie jenanta in care m-am pus fata de mine are si o rezultanta pozitiva;am satisfactia de a afirma din nou ca un actor adevarat este acela pe care nu-l recunosti decat citind distributia sau dupa o vreme cand incet,incet,prin timbrul inconfundabil al vocii sau prin gesturi ti se devoaleaza.


in concluzie nu pot spune decat : respectul meu,Domnule Robert DeNiro !

Maria Tanase

aveam cativa ani cand a Luat-o Dumnezeu alaturi.
nu intelegeam de ce atata lume O jelea si erau sincer tristi.
ma mai amageam si eu plimbandu-ma pe Calea Victoriei crezandu-ma mare si de cate ori treceam prin fata teatrului de revista Constantin Tanase (praful s-a ales si de el sub obladuirea cabotinului sau director din ziua de astazi) ma minunam privind artistii din vitrina in care erau anuntate spectacolele,Doamna Maria fiind prezenta in cateva dintre ele.


ani buni dupa aceea,cand m-am desteptat si mi-am decantat cum se cuvine valorile,am decupat-O si O pastrez in inima mea ca fiind Cea mai ilustra voce a muzicii populare romanesti autentice,din totdeauna.
regasesc in vocea Ei simbioaza nemaintalnita intre aerul aparte al carciumii Oborului in care a cantat si rafinamentul artistic al lui Harry Brauner,cel ce I-a format in mare parte repertoriul.


de Sfanta Maria ii aduc un omagiu smerit ca om ce Ii asculta cu evlavie cantecele......

Marie-Rose Mociornita

nu prea fac eu "laudatio".
mi se pare ca ating starea aceea incomoda de pe vremea in care erai nevoit sa preamaresti zilnic pe cineva,caci altfel erai pus la zid.
fata de femeia aceasta insa nu ma dau in laturi.
o merita din plin.
aer aristocrat,cumpatata la vorba,eleganta si mai presus de toate foarte ambitioasa.
aceasta din urma calitate nu prea este intalnita la noi,daramite la un om care lupta de ani buni sa-si recapete demnitatea muncii inaintasilor ei si care iata,nu se da batuta in ciuda piedicilor de tot felul.
nu se baga in mocirla damboviteana,apare cand si cand ca invitata a mediei,are replici taioase de te miri de unde le scoate.


nu pot decat sa ma inclin in fata Domniei Sale si sa clamez o fraza banalizata dar care adresata ei recapata valentele primare :
"Sarut mana Doamna"

si in loc de epilog..........
"Cateva reguli pe care ar trebui sa le invete oamenii?
Sa nu fie meschini financiar,daca se poate,sa-si pastreze demnitatea si sa nu aiba aroganta ca sunt mai buni decat altii."

Marie-Rose Mociornita
descendenta familiei Rosetti

Andrei Tarkovski

de Tarkovsky imi amintesc atat de bine pentru ca este omul care m-a facut sa vad altfel un film.
atunci cand am vazut aproape interzis "Andrei Rubliov" am inteles menirea unui artist.
nu banii,nu asazisa libertate,nu confortul ofera cadrul.
ci un cu totul alt resort,unul interior,profund,inegalabil.
este harul pe care un pamant sterp,anodin,salbatic si aspru,cum este cel al marii Rusii il poate oferi unui om.
de fapt ce spun eu aici,nu pamantul ci insusi Dumnezeu l-a daruit cu har.



am vazut apoi alte si alte filme,unele mai vechi altele ce au urmat acestuia de care am amintit.
cateva dintre ele le am in format dvd,continui sa le vizionez nu pentru ca as fi obsedat,ci mai degraba pentru ca ceva din mine imi spune ca acolo in petecul acela de viata,care-i uneori ecranul unui televizor,se afla o parte a simtirii acestei lumi de care ma simt tot mai departat prin nenumaratele exemple ce din pacate nu-mi ofera momentul de a gandi altfel..........

Horia Bernea

l-am cunoscut intamplator in casa unui prieten.
Emilian,caci asa se chema amicul in cauza,statea pe Aleea Alexandru,si cu asta cred ca am spus tot.
tata'su era ceva prin corpul diplomatic,nu-mi mai amintesc exact ce.
stiu insa foarte bine ca acolo,in acea casa,am avut ocazia sa ma intalnesc intaia oara cu multe; primul album Dali rasfoit vreodata de mine,primul Grigorescu vazut atarnat pe un perete al unei case,primul disc Pink Floyd ascultat,primul film porno vazut pe pelicula de 8 mm. dar si (mai ales ) vizionarea unui mit pe vremea aceea,celebrul film documentar "Woodstock".



era un loc unde multa lume isi dorea sa ajunga.
de cate ori o faceam,nu prea des,e drept,ramaneam insa vrajit de ceea ce vedeam pe pereti.
o desfasurare stranie de imagini a unui aceluiasi loc.
era multdiscutata serie "deal" a mai apoi unicului Horia Bernea.
cu toate ca nu eram de aceiasi varsta,ne desparteau vreo doua generatii,cred,am inteles rapid ce voia sa transmita artistul prin acea perpetua imagine a acelui loc.
obsesia nemarginita a ciclurilor vietii,cum altfel exprimata decat prin metamorfozarea unui petec de pamant muncit de un taran.



si intr-o buna zi am ajuns la Poiana Marului,locul care l-a inspirat in atatea ocazii.
o lume aparte a unui sat transilvan,asezat in coasta Brasovului,avand drept pavaza semetul masiv,Piatra Craiului.
apoi am inteles ce cautau toti acei artisti ce au format prin anii '70 "Grupul de la Poiana Marului".
vesnicia,o cautau.
nu intamplator,peste ani,Bernea avea sa fie directorul muzeului inchinat celui mai ilustru exponenat al acestui pamant romanesc,taranul.