Calator prin Europa - Creta (Cheile Samaria 2)

Cheile Samaria.

nu le vedeam inca,asteptam ca marea noastra ghida sa bolboroseasca ceva.
am stat linistiti,am mancat ceva usor (spusesem la receptie ca nu luam micul dejun si am gasit pregatit un pachet cu de-ale gurii pentru drum) si ne-am uitat la ceas.
trecuse mai bine de o jumatate de ora si nu plecasem.
abia atunci am realizat ca nu prea mai era lume in jurul nostru.
si ce ne-am zis?
pai n-avem unde sa ajungem decat la malul marii,asa ca las-o pe doamna ghida sa ghidoneze ce vrea si dai bataie.
si am inceput coborarea.
la inceput am mers lent,priveam,aveam si la ce.
deschideri largi,versanti impaduriti,stanci razlete.
pana cand am ajuns la un punct de regrupare.
si surprizaaaaaaa.
cine era acolo?
chiar ghida ce statea la taifas cu un englez.
pai cum altfel?
nici ca putea de noi.


ne vede si zice:hai,hai puturosilor ca pe voi va astept.
n-am mai comentat caci n-avea rost,nici nu i-am raspuns,dar mi-am zis in sinea mea.
mai femeie nu stii cu cine ai de-aface.
si m-am inteles din priviri cu partenera mea si fara alte comentarii ne-am pus pe treaba.
rand pe rand toti cei din fata noastra au inceput sa fie depasiti.
am intrat in stilul meu de fost om de munte si ma mai opream sa fac poze,sa filmez,ba chiar sa fac asta si pentru altii.
n-am mai tinut cont de nimica.
chiar imi faceam griji pentru cea de langa mine pewntru ca am cam obligat-o sa intre in febra nebuna a cursei contracronometru fara sa stiu prea bine daca ii este sau nu pe plac.
cum insa o vedeam in fata mea mergand avantat nu am incetinit deloc ritmul.
caci ea pastra fata de mine in permanenta un ecart,daca m-ar fi vazut mult in urma s-ar fi oprit, evident.
spre partea de final,cand aproape sa iesim din chei,am lasat-o mai moale mai mult pentru a repera caprele de care citisem in ghid,lucru ce pana la urma s-a intamplat spre marea noastra incantare,caci mai apoi,ce ce veneau dupa noi,nu le-au mai vazut caci s-au speriat de zgomotul creat de liota de turisti ce veneau puhoi.
dupa vreo sase ore de la coborarea din autocar am ajuns si la capat.



miroseam marea pe undeva n-o vedeam dar o banuiam si deodata se arata.
linistita,albastra,curata.
a fost ca o binefacere dupa atata piatra inghitita de privirile mele lacome sa descopere totul.
o localitate micuta si pitoreasca era destinatia finala.
strazi inguste,flori multe si o liniste binecuvantata.
am cautat un loc unde sa ne asezam caci incepusem sa resimtim oboseala aventurii noastre neplanificate (aveam sa-i resimtim din plin urmarile in zilele urmatoare cand bineinteles ca eram amandoi sfarsiti de o febra musculara de prima mana,asta neimpiedicandu-ne sa continuam sa vizitam insula descoperindu-i noi,si noi frumuseti).
acolo m-am asezat dupa ce ne-am descaltat (ce marlanie,dar asta am facut amandoi) la o masa a unui restaurant si am cerut o bere.
uau,ce buna a fost.
rece,gustoasa si binevenita.

incet,incet apareau si cei ce i-am depasit si faceau acelasi lucru,toti doreau o gura de bere.
cum stateam noi de vorba numai ce ne raspunde si chelnerul in romaneste.
ne-am bucurat sa auzim o vorba de-a noastra in acel loc pierdut al lumii si i-am zis ce am facut.
si tipul ne spune (asta ca nerozia ghidului sa fie dusa pana la capat) ca a noastra ghida a inceput sa dea biletele de vapor pentru intors la o masa la ei in carciuma.
am injurat sanatos,am cautat-o,(era cam transpirata de efort,deabia venise cu o intarziere de mai bine de o ora) am luat biletele si nu ne-a mai interesat de soarta ei pana am ajuns la hotel.
de altfel a si coborat undeva pe traseu si ne-a lasat de izbeliste.
se facuse deja aproape de miezul noptii cand am ajuns la poarta ansamblului hotelier care ne gazduia.
cat despre ghida ce sa zicem decat ca halal sa-i fie pe unde se afla............

Calator prin Europa - Creta (Cheile Samaria 1)

asta imi aduce aminte de cel mai incompetent ghid pe care l-am intalnit pana astazi prin drumurile mele de pe mai stiu eu unde.
panourile de avertizare ziceau asa;in chei nu poti patrunde decat insotit de catre ghid.
aiurea,ghidul nostru plecase de o juma' de ora si noi habar n-aveam.
pana sa ajungem acolo ne-am sculat cu noaptea'n cap,pe la patru si ceva,ne-am infofolit de drum si am asteptat cuminti in fata hotelului sa vina autocarul.
mai erau si alti turisti ce optasera pentru o asa evadare din dulcea moleseala a traiului la hotelul in care eram cazati (Aldemar Knossos Royal Village din Anissaras-Hersonissos,excelent, il recomand).
rand pe rand autocarele elegante ale agentiilor de turism defilau prin fata noastra dar niciunul nu avea destinatia Samaria.
cand sa ne apuce disperarea vine si obiectul pe patru roti atat de mult dorit.
se deschide usa si nu coboara nimeni.
ce sa facem,urcam,ca de aia platisem excursia.


abia cand am ajuns la Heraklion s-a trezit si ghidusa din letargie sa faca prezenta.
ceva nu-mi mirosea mie a bine.
cum adica?
pai faci zeci de kilometri si nu stii daca ai luat toti oamenii?
pe drum aveam sa constatam ca Suzanne (ghida din prima excursie,in care am vizitat partea estica a insulei,pe care am tot bombanit-o ca nu ma lasa sa visez de cate spunea) era nu numai fermecatoare cu umbrela ei cu tot (era reperul pe care ni-l fixa atunci cand hoinaream impreuna prin oras,ridica umbrela deasupra capului si din multimea de oameni o reperam imediat) dar era si mai mult decat competenta.
murmurand marunt din buze,in stil romanesc,mi-am zis ca e mai bine sa ma infrupt din frumusetile ce se perindau prin fata ochilor mei si am uitat ca mai am si ghid.
iesisem de mult de pe autostrada iar drumul se ingusta tot mai clar.
crestele muntilor se profilau impunatoare,pe undeva in departare se intrezarea linia serpuitoare a soselei desenata la mare inaltime.
si am ajuns in zona unde cu greu aveau loc doua masini sa treaca pe acele drumuri de munte inguste.
si totusi.

am admirat fascinat maiestria soferilor greci,erau impecabili.
se strecurau doua autocare fara probleme unul pe langa altul pe un drum ce dadea impresia ca abia ajunge pentru o masinuta.
nu spun ce groaza se citea in privirile unora dintre turisti cand vedeau haul cascat in stanga sau dreapta lor atunci cand se ajungea in situatia sa ne intersectam cu un alt autovehicul.
mie mi-a placut,era rost de ceva adrenalina in plus.
in sfarsit,ajungem si la capatul drumului.
o deschidere destul de importanta unde era loc pentru parcarea catorva autocare, probabil portia zilnica de turisti ce se incumetau sa traverseze cheile.
ni s-a zis ca ne vom imbarca in acelasi autobuz,dar asta dupa ce facem cheile si o mica traversare cu vaporul,caci o alta cale de a ajunge la locul unde trebuia sa revenim in autobuz nu exista.
asa a si fost pana la urma............

Le Marche Movenpick - Toronto

odata ce m-am familiarizat oarecum cu orasul,asta doar dupa ce conform obiceiului ce-l am de a bate la pas cateva artere principale (orasul asta insa m-a "aranjat" in materie de mers pe jos, detine cea mai lunga strada din lume,se cheama Yonge-street si masoara nu mai putin de 1896 de km,din care aproape 90 se afla in Toronto,nu-i nicio gluma va asigur,cei 90 de km i-am facut cu masina ca sa ma conving,constructia ei a inceput in anul 1796),am inceput sa-l iau pe indelete la puricat,din Bloor Street (va voi povesti cu alta ocazie cate ceva despre aceasta strada ciudata) pana in cartierul evreiesc.

si iata-ma intr-una din dupa amieze la o carciuma,dar nu una oarecare ci una din down-town, adica zona aceea eleganta a majoritatii oraselor de pe continentul nord-american care sunt strajuite de un luciu de apa.

cam buimac inca de la primul impact care a fost parcarea subterana (23 CAD/ora),am luat liftul si m-am infiintat la intrarea in restaurant.

doua fete dragute (lucru rar intalnit pe acolo) ne-au intampinat (eram insotit de familia care ma invitase sa vizitez USA si Canada) si iata-ne in incinta.
la inceput nu am realizat mare lucru,un spatiu elegant,cu mese nu tocmai mari,unde puteai sa stai in voie.
este adevarat ca atunci cand am pasit inlauntru fetele ne-au inmanat cate un formular pe care l-am tratat cu un nedisimulat dispret aruncandu-l pe masa.
si numai ce aud gazda mea spunand "hai sa mergem sa comandam",ia hartia aia cu tine.
si atunci a inceput nebunia.
am intrat in "Le Marche".
era un spatiu mult mai mare decat restaurantul propriuzis in care erau raspandite o sumedenie de tarabe cu produse,de la cele vegetale pana la cele animale.
si cum se proceda: te infiintai in fata tejghelei,alegeai ce doreai din produsele in stare proaspata si ii spuneai bucatarului (caci in spatele tejghelei se aflau doi-trei bucatari) ce sa-ti gateasca din lista aflata la vedere.
cu alte cuvinte comandai ce doreai din produsele alese de tine.
pana n-am dat o tura nu m-am lasat,gaseai fructe,peste,carne, cereale,legume,fainoase,etc.
numai stiu exact cate erau dar te bulversau ca priveliste si frumusete.
m-am hotarat asupra unei portii de somon (pai ce sa ia romanul fraier,somon ca cica da bine) si apoi aveam sa aflu ca este o mancare de doi lei,o intrare cu o salata usoara din ierburile ce le-am dibuit dintre cele cunoscute ce insoteau cateva bucati de pipet de curcan,un vin local,un juice din fructe exotice si gata.

la fiecare stationare omul din spatele tejghelei iti cereu formluarul si trece niste coduri pe acolo.
dupa ce am ales si am comandat am continuat sa ma plimb pe acolo,puteai sa ramai sa vezi cum se prepara,era alegerea fiecaruia,am preferat sa ma uit prin toate cotloanele.
mi-a placut tare mult ideea,sa vezi cum se produce comanda chiar sub ochii tai.
in sfarsit am luat comanda si ne-am retras spre masa si am inceput sa mancam.
satioasa si spectaculoasa masa mi-a priit pentru ca la intrebarea gazdei mele daca nu mancam si o clatita am raspuns cu nonsalanta ca da.
fatala hotarare.
ne-am reinfiintat in Le Marche.
si glont spre zona de preparate din cereale.
l-am lasat pe domnul sa faca comanda.
m-a intrebat doar cu ce sa fie asortata clatita,i-am spus ca vreau cu fructe de padure.
zis si facut.

ce inseamna pentru bucuresteanul obisnuit o clatita de la un snackbar?
o chestie asa cam cat o farfuriuta,stravezie,prin care poti observa cerul patriei la nevoie si in care ti se arunca un continut care ii mai amelioreaza gustul.
ce s-a intamplat acolo insa m-a dat gata.
erau doi bucatari.
au preluat comanda si au inceput.
au luat niste coca dintr-un aluat ce se gasea la indemana lor,au inceput s-o framante si s-o rasuceasca de incepusem sa cred ca ajunsesem deja la circ,si chestia aia incepe sa fie tot mai mare si mai mare pana a ajuns undeva la dimensiunile unei palarii din acelea cu boruri largi.
deja eram inspaimantat de ce persepctiva se deschide pentru stomacul meu.
si au pus discurile acelea imense pe plita,le-au intors tot cu niste miscari alambicate si in sfarsit le-au luat de acolo si le-au pus pe niste farfurii uriase in care te pierdeai cautand mancarea.
prima miscare a fost de a plia clatita in doua,apoi au inceput;cu un fel de polonic (asta nu era prea mare) au turnat rand pe rand tot felul de chestii din niste boluri (erau fructele mele de padure), apoi au mai pliat odata clatita si au reluat ritualul cu polonicul.

si ca sa ma aranjeze de tot peste toata chestia asta ce ajunsese deja la un fel de piramida lui Keops in miniatura au pus o cupa de inghetata si peste ea ciocolata caramel.
cand am luat farfuria era asa o constructie piramidala fioroasa si gata sa se razboiasca cu mine daca nu o dovedeam.
bineinteles ca abia am reusit sa inghit cate ceva din ce se afla in farfurie si ala am fost.
gazdele mele obisnuite su mofturile copilului (aveau un baiat) in final au chemat ospatarul si au pus intr-o cutie de carton monstrul meu de clatita.
in drum spre casa,in masina m-am lamurit in sfarsit de ce aproape toate femeile de pe strada aratau aiurea,grase si deloc aspectuoase,probabil ca mancau toate la Movenpick.
nu v-am spus ca la iesire fetele (altele) ne-au luat fituicile acelea,au calculat pe unde am facut halte si ne-au spus cat ne-a costat toata distractia,destul de piparat,dar a meritat,macar ca experienta.......

USA - Muzeul Solomon R. Guggenheim

sa ajungi la New York sa te plimbi fara rost prin Central Park si sa nu intrebi de intersectia celebrului Fifth Avenue cu 89th Street acolo unde se afla Muzeul Solomon R. Guggenheim este o tragedie pentru iubitorul de frumos.
numit candva "Muzeul Picturii Non-Obiective" Guggenheim atrage un mare numar de vizitatori atat prin arhitectura sa nonconformista cat mai ales prin capodoperele ce isi gasesc locul in acest lacas de cultura universala.


opera a celebrului arhitect american Frank Lloyd Wright muzeul adaposteste in binecunoscuta-i spirala expozitii pasagere a tot ceea ce se afla in patrimoniul sau ori pasager se afla pentru o vreme in custodie..
daca esti norocos poti nimeri exact atunci cand multe din preferintele tale se afla agatate pe simeze,caci nu tot ce se gaseste in depozite se afla la vedere.


deschis inca din 1939 dar aflat in actuala stare,moderna,doar din 1959 muzeul a fost terminat la sase luni dupa trecerea in nefiinta a celui ce l-a proiectat.
starea pe care o simti atunci cand pasesti pe acea spirala miraculoasa luminata de imensa cupola ce se inalta deasupra capului tau la peste 40 de metri care duce spre firidele ce adapostesc comori de arta si frumos nu poate fi cuantificata nicicum,poate doar in semetia visului.....



si m-am trezit din vis atunci cand am realizat ca timpul rezervat vizitei mele a trecut ca fulgerul si blajinul sofer de culoare ce m-a facut sa cunosc New York-ul astepta cuminte sa apar si sa ne continuam periplul inceput de la primele ore ale zilei......

Calator prin Europa - Amsterdam 7 (RIJSKMUSEUM)

dupa o plimbare de vreo doua ore (ce aveam s-o mai repet in zilele urmatoare) mi-am zis ca a sosit si vremea culturii,oricum ma apropiam de pranz si trebuia sa fiu in preajma hotelului.
asa ca primul vizat a fost,nici nu se putea altfel,Muzeul Regal sau Rijskmuseum.
aflasem ca este in renovare,semn ca nu voi putea sa-l vizitez in intregime,dar stiam in acelasi timp ca nu este inchis si ca mare parte din sali sunt vizitabile.
si am ajuns acolo.


m-am strecurat abil pe langa schele si am valorificat cu satisfactie cardul platind doar 3 Euro intrarea.
odata intrat in muzeu am fost deosebit de impresionat,mi s-au inmuiat picioarele.
dar sa o iau dintr-un capat.
am intrat si prima impresie a fost de uimire totala.
chiar in prima sala era expusa o lucrare,o pictura (numai stiu autorul),care mi se parea ca este da fapt o poza.


m-am uitat din toate partile ca prostul,doar,doar ii gasesc spilul.
aiurea,ce sa-i gasesc,era atat de vie incat iti spuneai ca nenea pictorul,care traise in secolul XVI, tocmai o adusese de la atelier si statea frumos intr-o parte sa ne vada reactia la opera sa.
nu stiu cum pun ei luminile pe acele obiecte de arta,cum le restaureaza,caci ai senzatia ca acum au fost terminate,sunt atat de vii,luminitele din ochii personajelor sunt parca puse de cineva cu mana acolo,umbrele vestmintelor sunt parca reale.
am stat pironit acolo cred ca un sfert de ceas.
nu-mi venea sa cred,era oare adevarat?
era.


istoria asta s-a tot repetat pe parcursul vizitei mele.
rand pe rand imi defilau prin fata ochilor lucrari de arta exceptional puse in valoare de catre cel ce era responsabil de asta si atunci brusc mi-am amintit de o expozitie de stampe japoneze ce a fost vernisata la Muzeul de Arta din Bucuresti si pe care am parasit-o cu dureri de cap din cauza luminii prost "puse" pe exponate.


si m-am plimbat eu prin muzeu,nici numai stiu cat,revenind de cateva ori in sala unde era expusa celebra panza a lui Rembrandt,"Rondul de noapte" ce ocupa un perete intreg,ca intr-un final obosindu-mi picioarele sa ma incumet sa ies in curte si sa ma tolanesc pe o banca refacand in minte momentele ce abia incheiasera vizita mea.
inconjurand mai apoi palatul pe afara mi-am dat seama ca am vazut abia o treime din el,si ca la o proxima vizita aveam destule altele de bifat.
si am conchis ca a fost un deliciu cultural ce se intamplase cu sufletul meu.........

Calator prin Europa - Amsterdam 4 CLUB PARADISO

l-am reperat cu totul intamplator.
hoinaream curios sa cunosc cat mai multe despre Amsterdam.
dupa ce evident am localizat principala mea tinta care era Rijksmuseum (Muzeul Regal),deodata undeva aproape de Liedseplein (in acea zona centrala imi rezervasem camera la hotel) m-am oprit in fata unor aviziere atarnate pe perete al uneia din nenumaratele vechi si frumoase cladiri ale orasului.


unul zicea cam asa:in seara aceasta la orele 22,00 va invitam la un concert Captain Beefheart.
stiam trupa,americana,din perioada frumoasa a anilor '70.
mi-am zis ca este o proiectie video si am plecat mai departe caci ii aveam si eu pe un DVD.
la intoarcere insa m-am oprit iarasi in dreptul cladirii si deabia atunci mi-am dat seama ca ma aflu in fata celebrului club Paradiso si ca ceea ce credean eu ca este o proiectie video de fapt era un concert adevarat.
nu va mai spun cat am fost de bucuros,iar acea prima noapte a mea in Amsterdam n-am s-o uit nicicand,si nu numai pentru asta ci si pentru ca acolo,in club,iar in zilele ce au urmat, pretudindeni,am avut pentru prima oara in viata mea sentimentul de libertate deplina.


de fapt clubul este o fosta biserica care a fost transformata intr-un spatiu cu alta destinatie in anul 1968.
aici au concertat trupe de la Rolling Stones,Nirvana,Soft Machine,Pink Floyd,Van der Graaf pana la interpreti de talia lui Nic Cave & The seeds sau Beth Hart.
dar nu numai asta se intampla acolo,poti sa asisti la spectacole multimedia,expozitii,festivaluri de poezie sau chiar proiectii de filme.
autoritatile au incercat in nenumarate randuri sa-i redea destinatia initiala,renumele capatat nu le mai permit insa sa mai faca ceva.

asadar.....
orice iubitor de muzica,si de arta in general,n-ar trebui sa-l ocoleasca daca a ajuns in Amsterdam.
si ca deobicei inchei cu o invitatie,duceti-va daca sunteti in orasul florilor sa-i simtiti atmosfera unica,clubul se afla pe strada Weteringschans la numarul 6-8.

Calator prin Europa - Amsterdam 3 (Red Light District)

n-as zice ca-s un pudic,sunt totusi barbat.
cu toate astea uite ca mi se mai intampla.
ca orice ins curios am vrut si eu sa vad cum arata cartierul ala faimos al preacurviei.
pe harta era cat se poate de simplu,chiar si ghidurile te imbiau s-o faci.
bine,bine,dar cum sa ajungi acolo?
pudicitatea pe de-o parte si ambitia mea de a ajunge oriunde intr-o localitate pe care n-o stiam ghidandu-ma exclusiv pe intuitie n-a mai functionat de data asta.
erau atat de intortocheate si de asemenatoare strazile pe acolo incat ma tot invarteam in jurul zonei (caci este de fapt un perimetru ce se alipeste unei vechi manastiri !!!!!!) si nu reuseam sa identific capatul.
pana la urma salvarea a venit de unde nu ma asteptam.



tot orbecaind eu pe acolo numai ce aud in spatele meu voci intr-o limba cunoscuta.
offffffffffff,mi-am zis,chiar si aici?
dar ce,parca-i dupa mine?
omul are libertatea de a calatori si in consecinta romanasii nostrii sunt peste tot.
in sfarsit,nu am dorit sa-mi etalez neaparat putinta de a dialoga si m-am facut ca ploua.
s-au dus,erau vreo trei.
mai merg putin,iarasi se vorbeste romaneste,tot in spatele meu.
deja ma trecea un fior conspirationist cum ca sunt urmarit de serviciile secrete ce doreau sa lamureasca situatia jenanta in care ma gaseam.
a trecut si asta.
dar cand dupa numai cateva minute iarasi am auzit vorbindu-se romaneste am innebunit.
hai mai,ce dracu'.
numai ca de data asta,parca recunosteam si vocile.



am ciulit eu timpanele mai atent si am recunoscut vocea lui Virgil Ogasanu care spunea foarte mirat ceva de genul:"mai unde se grabesc astia asa tare ca nu-i sfarsitul lumii?".
si atunci m-am luminat.
una ca tot alaiul de fapt era constituit din actori ai teatrului Bulandra aflati in turneu in Olanda si doi ca nu trebuie sa-mi mai fac griji caci spre zona cautata de mine se indreaptau si ei,cu singura mare diferenta ca nu ameteau vantul pe acolo ci mergeau la sigur.
si la asa pleasca ce era sa fac?
sa stau resemnat plangandu-mi conditia de roman exasperat ca nicaieri nu pot sa fiu si eu linistit fara a fi inconjurat de dulcele grai sau sa ma alipesc pe furis grupului.
si am optat pentru a doua varianta.
printre vitrine si baruri,lume pestrita,biciclete,masini si multi,foarte multi turisti am depistat directia cea buna.
m-am oprit,am tras aer in piept si am pasit in lumea miraculoasa a sexului.
dezamagire.
am privit in lungul strazii si nu vedeam niciun rosu.
era totul normal,chiar fad as zice.


si m-am dezumflat pe loc.
ce era sa fac?
mi-am acceptat infrangerea si am facut stanga imprejur si deodata totul a devenit roz-bombon.
de ce?
pai eu mai uitasem in exact directia opusa,in stanga cum ar veni,era "raiul",iar eu ma uitam la dreapta.
oooooooooooooooooooooooooooo,ce era acolo.
am ramas efectiv cu gura cascata.
roman fraier si pudic m-am jenat la inceput,mai apoi am prins curaj.
baruri cu personal feminin "imbracat" adecvat,teatre cu specific (stiam de ele din alta parte a lumii),muzee ale penisului,si in sfarsit celebrele vitrine.
numai ca ceva nu prea se lega.
era ceva ce nu sesizasem la inceput dar pe masura ce mergeam se contura tot mai tare.
in vitrine cateva figuri sterse de femei ce numai la sex nu te imbiau,erau asortate cu multe vitrine ale caror perdele erau trase.


mi-am zis in sinea mea ca am nimerit si eu acolo taman bine cand astea si-au luat in corpore concediu (de odihna,prenatal sau medical,eu stiu de care?) numai ca sa-mi faca mie in ciuda.
si destul de posomorat m-am intors la hotel,era deja undeva spre zece seara.
baiatul foarte simpatic ce m-a primit in prima zi la receptie mi-a vazut probabil fata ce numai optimism turistic probabil ca nu afisa si m-a intrebat daca ma simt bine.
ce era sa-i zic?
ca nu?
am zis ca totul este OK.


a insistat totusi si i-am spus in mare despre ce este vorba,ca sunt dezamagit de ce am vazut in Red Light.
si s-a pus tipul pe ras.
pai domnul meu nu asa se face,zise el.
dar cum?
ori va programati pe net,ori mergeti pe la ora patru,cinci dupa amiaza.
probabil ca pe fata mea era intiparita in clipa aceea iluminarea suprema.
daaaaaaaaaaaaaaaaaa?
multumesc foarte mult,am baguit eu recunoscator.
gata,aflasem secretul si lumea diafana a placerilor perverse mi se deschidea.
aveam sa merg a doua zi si sa constat ca asa si era,exact cum spusese omul meu de la receptie.
nu credeti?
incercati.

Calator prin Europa - Amsterdam 2

cum deobicei locuiesc pe perioada sejurului in boutiq-hoteluri am ales si de data aceasta unul,ii zice NL Hotel.
este in plin centrul Amsterdam-ului,cam scumput,dar daca stii sa profiti de ofertele ce cateodata le au este tocmai bun.
eu am avut acest noroc si am reusit sa cobor tariful camerei pana la o treime din pretul obisnuit.
sunt tare,nu?

aiurea ca nu am avut niciun merit,poate doar acela de a nu trece pe langa reclama cu oferta pe care hotelul o avea publicata pe net.
chiar imi era dor de camerele mici in care spatiul este exploatat la maxim si unde nimic nu este asezat la intamplare.
am desfacut bagajele si m-am aruncat in pat sa-mi trag sufletul dupa atata alergatura.
am facut planul de bataie holbandu-ma indelung in noianul de date ce-l aveam deja despre acest drag oras mie.


si a iesit ca de data asta trebuie :
sa vizitez din nou RijskMuseum;
sa revad muzeul Van Gogh Museum si sa admir Vondel Park;
sa vizitez si sa asist la un concert in Het Concertgebouw-concerthall;
sa fac o plimbare,doua,trei cu vaporasul pe canale;
sa vizitez Diamond Museum;
sa vizitez Tulip Museum;
sa vizitez Muzeul Het Rembrandthuis unde sunt expuse cele mai multe dintre schitele lui Rembrandt;
sa vizitez Heineken Brewery Museum unde se bea si ceva bere;
sa vizitez Hortus Botanicus;
sa vizitez Muzeul Madame Tussaud (si magazinul de la parter,celebrul Peek & Cloppenburg);
si (se putea altfel,doar sunt barbat) sa mai dau o raita prin Red Light District;



sa-mi rezerv o masa la celebrul Sama Sebo pentru a manca cel mai bun rijsttafel (asta este asa o chestie dementa in care ti se pune in fata un platou mare cat China in care gasesti,si asta depinde de restaurant si de pret,o multime de mici boluri in care ai tot felul de delicii culinare asortate cu orez pe care n-ai cum sa le uiti toata viata) din Amsterdam (cam scump,am dat aproape 60 de Euro ca sa-l pap dar era ceva de nedescris).



si nu in ultimul rand sa ma duc iarasi pe straduta aia pitoreasca ce pleaca din Leidseplein unde am mancat contra modestei sume de 11.99 Euro cele mai apetisante costite de porc picante (Pork ribs) preparate la gratar (am incercat povestea si la Bucuresti la Hard Rock Cafe,dar vai ce deziluzie,a fost o catastrofa culinara pe care nu as mai dori s-o repet vreodata).



experienta Cofee Shop-urilor nu m-a atras niciodata asa ca am lasat ierburile deoparte si m-am pus gospodareste pe facut pasi,poze si filme.........

Calator prin Europa - Amsterdam 5 (Muzeul Van Gogh)

sincer sa fiu ce m-a indemnat sa ma indrept spre muzeu (nu stiam ca acolo se afla) a fost parcul din fata sa.
ceva straniu,selenar,mi se infatisa in fata ochilor,copaci scheletici,ciudati ce se insirau intr-un perimetru presarat cu un pietris aproape alb,ireal ca impact asupra ochiului.
si undeva mai in spate am descoperit cladirea in care celebrul arhitect japonez Kisho Kurokawa si-a pus semnatura pe una din aripi,pusa la dispozitia publicului in anul 1999 ea este dedicata atat artei secolului XIX,pe simeze aflandu-se opere ale unor artisti impresionisti si post-impresionisti, prieteni sau contemporani cu artistul,cat si expozitiilor temporare.



cladirea principala,opera a arhitectului Gerrit Rietveld,a fost data in folosinta in anul 1973, trecerea dintre cele doua corpuri de cladire,cea veche si cea noua,a fost realizata conceptual de Martien van Goor.
opera lui Van Gogh se afla in mare parte in aceasta colectie,rand pe rand trecand prin fata exponatelor imi defilau prin memorie paginile monografiei ce o am in biblioteca.
sunt expuse mai mult de 200 de lucrari,pictura,desen,crochiuri si scrisori,prezentarea lucrarilor artistului facandu-se in functie de perioadele cele mai importante ale creatiei sale (in numar de cinci).


vizita in muzeu te face sa te intrebi cum de unii pot (nu stiu de ce dar mereu simt nevoia sa compar ceea ce este posibil in alta parte a lumii si la noi ca un facut,nu) iar muzeele noastre,multe dintre ele,arata ca vai de mama lor.
pentru cei ce se incumeta sa ajunga pana acolo sa-l viziteze le sugerez sa isi cumpere de la orice ghiseu WWW (Agentia Nationala Olandeza de Turism) un card ce le permite sa viziteze aproape orice muzeu din oras (daca imi amintesc bine,doar aici la Van Gogh si la Rijksmuseum am mai oferit din buzunar cate 3 Euro),mai sunt si alte facilitati dar nu le evoc acum nefiind legate de subiectul in sine.......

Calator prin Europa - Amsterdam 1

criza asta economica pe care o tot traversam de la o vreme si nu-i mai zarim capatul e buna si ea la ceva.
pentru un turist inrait ca mine este mana cereasca.
cu pretul unui bilet de avion pe ruta Bucuresti-Amtserdam poti calatori astazi si pana la Chicago.
si nu cu low-cost ci cu un avion de linie elegant si sigur,cu servicii la bord.....
ideea ca oferind o suta si ceva de Euro pot zbura pana la Londra sau Paris (si sa ma intorc,fireste) m-a facut sa-mi rezerv din timp bilete pe mai multe rute.
primul zbor a fost catre Amsterdam.



de ce toacmai acest oras?
pentru ca-mi place.
e simpul,nu?
are ceva in el care-l face de neegalat.
un soi de libertate pe care nu ai s-o intalnesti pe nicaieri.
l-am gustat de data asta in primavara cand nu-ti poate oferi prea multa culoare.
asta daca vorbesc de exterior caci culoare prezinta la orice pas.
cunoscand lectiile anterioare despre calatorie,smechereli locale si aflarea asa-ziselor
oportunitati,m-am intrecut pe mine in a exploata orice posibilitate de a plati cat mai putin pe servicii impuse si a-mi dirija banii spre ceea ce cred eu ca merita.
si fac asta nu din zgarcenie sau economie ci mai degraba din a-mi demonstra ca pot fi in stare sa ma chibzuiesc cat mai bine.



in loc de 30-35 de Euro dati pe taxi m-am suit frumusel in tren la Schiphol si in 15 minute eram in Central Station.
e adevarat ca tot atat am stat la coada ca sa iau bilet,dar ce mai conteaza,m-am bucurat ca am facut un gheseft.
in gara primul obiectiv a fost biroul de turism de unde m-am aprovizionat cu "Amsterdam Card".
e important daca vrei sa vezi multe si sa si calatoresti.
daca achizitionezi unul de trei zile ai rezolvat o sumedenie de probleme.
daca zabovesti mai mult in oras e bine sa-ti planifici riguros timpul caci nu poti beneficia de aceste servicii la nesfarsit.



odata validat cardul el incepe sa curga in granitele timpului cumparat.
ce bizar suna,timp cumparat.
dar asta faci.
ca unul ce am mai fost pe acolo am luat card-ul intr-o buna zi dupa ce imi revenisem dupa zbor si alergatura.
multi pleaca spre alte zari pentru orice altceva mai putin pentru a intra intr-un muzeu,o sala de spectacol sau loc public atragator.



este optiunea fiecaruia si nu o discut.
pentru mine esential este sa cunosc viata culturala a unui oras.
acolo ma regasesc eu,turistul.
in marea de oameni flamanzi de cunoastere si desfatare spirituala.
si n-as spune ca asta-mi dauneaza cumva,ba din contra.

Newark Liberty International Airport

am avut prilejul de a pasi pe culuoarele sale la inceput mirat de lumea pestrita ce ma inconjura si mai apoi,dupa terminarea formalitatilor vamale,de intaiul impact cu o alta lume care este America.
evident ca era de neinteles pentru mine,nici astazi ea nu se afiseaza altfel.
puzderia de afise si de instructiuni pur si simplu se prabuseste asupra ta,a maruntului individ care-si doreste simplitate,intimitate si confort.
probabil ca in imensitatea Americii aceste deziderate nu sunt posibile.
am alergat disperat de la poarta in care am efectuat debarcarea spre o alta aflata la distanta kilometrica de prima,presat fiind de timp.
am luat un monorai,un fel de tren ce deservea cele trei terminale.
sunt sute de porti,o nebunie intreaga.
nu voi uita niciodata poarta 79.
acolo trebuia sa ma imbarc pentru a continua drumul dupa ce traversasem oceanul.
am cautat-o minute in sir,PUR SI SIMPLU NU O VEDEAM.
si era in fata mea,se observa de la o posta.



logica mea de european prapadit nu era deloc convergenta cu a americanului.
nu priveam decat in stanga,unde se aflau portile fara sot,deci aici trebuia sa fie si cea cautata de mine,sau in dreapta unde se gaseau cele cu sot.
dupa multa transpiratie eliminata fara sa-mi dau seama am descoperit cu stupoare ca poarta cu pricina era chiar pe mijloc si scria mare cat roata carului ce numar are.
ca sa numai amintesc de ofiterul vamal care ma privea cu lejeritate si emfaza din spatele geamlacului locului sau providential ce m-a masurat de sus pana jos,de la iris la amprenta digitala pana mi-a asternut pe pasaport celebra viza de intrare multipla.
fara de ea puteam foarte bine sa fac drumul inapoi in clipa urmatoare caci n-as fi avut dreptul sa pasesc pe pamant american.
dar norocos cum sunt,la care cred ca s-a adaugat si fata mea tampa de ins bulversat de ce i se intampla,l-a convins ca nu pot atenta in niciun fel la marea america si s-a induplecat aplicand viza de intrare.
deabia cand eram prins cu centura ocrotitoare a scaunului avionului urmator am realizat ca am devenit si eu parte a sistemului ucigator care este traiul in America.
dar n-avea sa dureze decat 48 de ore,caci m-am lamurit rapid si am inceput sa strig ca disperatul ca vreau la mama acasa......