Parcul National BUILA - VANTURARITA

am un prieten vechi si de treaba care mi-a zis intr-o buna zi,stiind ca tot scormonesc dupa o bucata de livada undeva intre dealuri,daca ma intereseaza ceva interesant in zona Valcii.
si am pornit la drum sa vad despre ce este vorba.
undeva in drum spre Olanesti ne-am abatut spre deal,iar odata ajunsi acolo am indraznit sa arunc o privire de jur imprejur.
de pe coama se vedea pana hat departe.
si in stanga spre Muntii Capatanii si in dreapta spre cei ai Coziei.
dar cel mai frumos se vedea creasta.
parca era desenata de cineva.
de undeva din apropierea Olanestilor pana dincolo de Bistrita.
si mi-am amintit de primele mele escapade in acesti munti minunati si plin de farmec.

stiu ca am pornit de undeva din Cheile Bistritei si am fost pur si simplu ametit de ce vedeam.
am urcat spre Arnota pe un drumeag printre livezile oamenilor ce era presarat cu pietre albe de unde vipere sirete si gata de atac stateau cu burta la soare.
aveam un ciomag lung ce era antemergatorul nostru si cu ochii cat cepele sa nu calcam pe vreuna am ajuns sus.
ctitorita de Matei Basarab pe la 1600 si ceva,numai stiu exact,pare rupta de lume.
este atat liniste acolo incat iti vine sa numai pleci.
din cate stiu astazi se poate ajunge si cu masina semn ca ceea ce descriu eu aici poate sa numai fie real,norocul meu ca am apucat si alte vremuri (tot raul spre bine).
de aici am inceput sa intram in muntii pe care doream sa-i cunoastem.
si am gasit de toate;creasta,hornuri,prapastii,pesteri,refugii,vai,cascade,pereti numai buni pentru escalada,si multa,multa liniste.

creasta,destul de lunga,are ceva mai bine de 14 Km.poate fi relativ usor abordata de catre un turist destul de experimentat care isi cunoaste limitele.
multitudinea de refugii si stane fac posibil replierea destul de rapida in caz de vreme rea.
si cum stiam ca in zona sunt momente in care ai probleme daca esti insotit de reprezentante ale sexului frumos (incepand cu Manastirea Frasinei precum si pe la multe schituri de pe versant prezenta femeilor nu este bine primita) ne-am inhamat la treaba numai baieti.

si n-a fost o idee tocmai rea caci am facut creasta la stil sportiv fara prea multe opriri si poticneli.
acum pentru ca i-am revazut de aici de departe,m-a pornit iarasi un dor de facut muntele asta ce se va concretiza in curand cu un drum facut pana acolo.
cat se mai poate,pana nu se "civilizeaza" si el......

Piatra Craiului - Cheile Dambovicioarei

ca intr-un arc peste ani,am fost recent la cabana Brusturet,
este locul de odihna preferat al celor ce se (mai) incumeta sa faca o traversare a Pietrii Craiului de pe abruptul argesean spre cel ardelean.
pana sa ajungi la cabana ai de strabatut un drum ce serpuieste printre stancile ce deseori se bat cap in cap formand Cheile Dambovicioarei.
farmecul de odinioara s-a cam pierdut.
de o parte si de alta s-au inmultit salasurile numite pernsiuni de te sufoci deja din cauza lor.
nu zic c-ar fi rau,dar parca prea s-au inmultit si acopera salbaticia locului cea care ii conferea candva grandoare.
imi amintesc de una dintre excursiile facute aici in urma cu ceva timp,cred ca imediat dupa anii '90.
ca deobicei ne-am pus la cort langa malul apei.
de acolo faceam incursiuni pana la cabana pentru a ne aproviziona cu bere si tigari.
cum aveam la noi o mica instalatie audio portabila (un fel de amplificator alimentat la acumulatori) ne-am zis ca nu strica spre seara o petrecere in sala de mese a cabanei.
asta am si facut.
ne-am gasit un loc al nostru,am "lipit" cateva mese si acolo ne-am facut veacul pana dupa miezul noptii.
a fost frumos,mai ales ca stiam ca a doua zi nu aveam sa facem nicio iesire spre munte.
trebuia sa asteptam si restul trupei ce venea de la Bucuresti spre a merge impreuna mai departe.


revenind insa la noaptea de pomina.
am vazut ca intr-o parte a salii erau rezervate doua mese lungi si frumos ornate cu flori si cetina.
nu stiam cui ii erau destinate,aveam sa ne lamurim ceva mai tarziu.
unul din baietii nostri vine la mine si imi prezinta un ins plin de el si foarte relaxat.
era fostul lui sef.
un tip dintre cei ce ii "citesti" imediat ca nu s-a prea agitat in scoala sa retina ceva dar care cu tupeu si noroc s-a ajuns in viata.
a inceput sa ne povesteasca,cu toate ca nu-l invitase nimeni sa faca asta,cat de importanta este treaba lui acolo si cat de ocupat este.
asa era.
dupa un timp cele doua mese rezervate s-au umplut de personaje.
burti imense,fete hulpave,asteptau ca acele cantitati pantagruelice de mancare si bautura sa-si gaseasca adapostul.
si au inceput sa-si dea drumul in chiote si ragaieli de ne-am strans imediat calabalacul si am pornit spre corturile noastre nu inainte de a-l invita,din politete,pe personajul central (ce evident ca era in capul petrecerii amintite) sa treaca pe la noi sa ciocnim un pahar de palinca.
ne-am culcat osteniti inchizand astfel ziua.



peste noapte m-am trezit in zgomotul unei forfote neobisnuite dar mi-am zis ca sunt unii care se pregatesc de plecare, nu m-am uitat la ceas sa vad cat este ora.
dimineata ne-am trezit si am pus de un ceai.
la un momentdat il vedem pe omul nostru coborand spre Dambovicioara pe jos.
stiam ca venise cu masina si ne-am mirat ce l-a apucat.
l-am salutat si i-am reprosat ca nu a venit la focul nostru de tabara sa ia o gura de tarie.
nervos ne-a raspuns ca nu era nevoie ca a avut focul lui mai ceva decat am avut noi.
l-am injurat in gand si am zis ca asta e.
dupa un timp,Daniel,unul din baietii nostri,vine precipitat spre noi si zice:
bai,voi ati vazut ce e la cabana?
ce sa fie?
hai sa vedeti.
si ce-am vazut?
superbul Hyundai (cred ca asta era marca masinii) al mitocanului,cel despre care se laudase minute in sir,era facut scrum.
mai ramasesera taloanele de la roti si caroseria.
acela a fost focul de tabara de care ne-a zis.



unul dintre invitati,dupa ce s-a facut manga,a vrut sa vada masina astuia (probabil ca s-a laudat cu ea iarasi) a aprins o tigara si de beat ce era a adormit cu tigara aprinsa si a luat foc masina.
noroc cu cineva care a vazut ca masina a luat foc si l-au scos din ea caci altfel murea acolo ars de viu.
ma gandeam ca omul era foarte suparat pe chestia asta.
sa vii la munte si sa ramai fara masina (daduse pe ea vreo 14 mii de dolari) nu-i chiar cel mai dorit lucru.
da de unde.
insul care ii facuse pocinogul (un burdihanos slinos si grohaitor) ia si adus pe loc 15 mii de dolari sa mearga la Brasov sa-si ia alta.
si ma intrebam de unde au aia atatia bani?
m-am lamurit in clipa in care dinspre munte aveau sa coboare zeci de camioane cu busteni.
erau samsarii de lemn,devastatorii padurilor.
nici ca se putea o imperechere mai izbutita,neamul prost de Bucuresti cu mitocanul de la munte.
multi ani scheletul acelei masini a putut fi "admirat" in spatele cabanei,putini insa stiau povestea.........

Preluare You Tube

Parcul Natural Apuseni - GROAPA RUGINOASA

ne-am stabilit la Arieseni.
pe vremea aceea nimeni nu banuia ca aceasta mica si prapadita localitate va ajunge una dintre cele mai frumoase,eu le tot ziceam celor cunoscuti de potentialul zonei.
ne-am stabilit la camping-ul cooperatiei.
intr-o dupa amiaza le-am propus celorlalti sa mergem la "groapa".
evident ca pe jos,spre marea deziluzie a partii feminine a grupului.
si am luat-o in sus;trebuia sa ajungem intr-un loc numit "Saua Vartop".
de acolo incepe traseul propriu-zis al gropii.
pe acea bucata de drum,insa la intoarcere,am trait unul din momentele acelea in care te simti mic si prost.
am sa evoc mai intai aceasta mica intamplare.
dupa ce ne desfatasem cu ceea ce vazusem sus am luat-o la vale spre "casa".
la un moment dat din spatele nostru ne ajunge o caruta trasa de un cal in care se aflau cativa saci mici plini cu cartofi.
stapanul mergea pe jos alaturi de martzoaga.
la vederea cartofilor,noi care ne autogospodaream,i-am si propus omului sa ne de-a si noua cativa,ca-l platim.
si am ales ce era mai frumos,am umplut o sacosa de vreo zece kile (cred ca omul avea in total vreo 50, hai sa zic 60) si m-am dus sa-i dau banii.
era atat de simplu omul ala,in tot;tzoale,felul sau de a fi,caruta prapadita,calul.
ne-a refuzat spunand ca a facut asta din placere.
cu toate insistentele noastre nu a luat nici un ban,am vrut sa-i punem cartofii la loc,nici asta nu s-a putut,si-i alesesem pe cei mai frumosi.
a fost o lectie dura pentru niste bieti oraseni infumurati si docti.
dar sa revin la groapa.
am luat-o usor in stanga podului,printre malurile pline cu fragi tocmai buni de cules.
normal c-am facut o pauza de vreo ora pana s-a facut "plinul" la toata lumea,mai ales la copii (este usor de dedus ca traseul este lesnicios,daca au venit si copiii).
la un moment dat unul dintre ei (exact copilul asistentei mele) a capotat si l-am urcat in spinare si am continuat traseul cu vreo 20 de kile adaugate la efort,asta e).
am tot urcat pe langa palcuri de foioase,pana s-au rarit si au inceput sa apara cetinele.
la un moment dat ne-am apropiat de golul alpin si toata lumea se intreba ce poate fi atat de frumos caci nu se vedea nimic.
odata ajunsi sus am facut un scurt popas (eu stiam povestea,o traisem la randul meu atunci cand am vizitat prima data "groapa") dupa care ne-am rasfirat de-a lungul unei linii imaginare tinandu-ne de maini.



si am inceput sa mergem.
la un moment dat se vedea undeva in departare ceva care se asemana cu un plan inclinat populat de brazi,unii dintre ei cazuti.
pamantul care se vedea dus la vale era de culoare rosie.
cu fiecare pas care-l faceam acea despicatura a pamantului se facea mai mare,si mai mare,se deschidea si in stanga,si in dreapta,si in fata.
devenea ingrozitor de mare.
si ne-am trezit la marginea ei.
ne-am oprit cu totii la vreo trei metri de mal.
groapa impunea respect.
iti era teama sa nu cazi si sa te inghita.
cam cum arata?
o deschidere imensa,o groapa de culoare rosiatica pe fundul careia se gaseau niste mici varfuri de pamant ca niste metereze,pe alocuri plina de verdeata,si arbusti.
dupa ce ne-am desfatat ochii (nu cred c-am reusit s-o descriu,este si greu,ea trebuie vazuta),am zis s-o inconjuram mergand pe mal de-a lungul ei.
poate asa o sa va dati seama cat este de mare,am mers cateva zeci de minute de-a lungul ei.
la final cativa mai indrazneti au coborat in fundul gropii.
cei ce ramasesera pe mal se vedeau ca niste mogaldete din povestile cu Guliver.
totul era impresionant,si unic.
toata lumea a decretat ca este ceva ce nu mai vazusera dar nici nu-si inchpuisera ca poate exista pe pamant.

Arena Nationala

in autobuzul care ma ducea spre stadion un ins ce avea figura de baiat cu ochi albastri,era foarte deranjat ca se construise un stadion nou si-l tot apostrofa pe un altul care foarte firesc spunea ca ii place ce s-a facut acolo.
de fapt nu-l apostrofa ci il jignea de-a dreptul pentru ca ala micu' spusese ca este tehnician topograf,in timp ce el era ditamai inginerul.
il preamarea pe odios injurand pe cei de astazi ca au distrus bunatate de lucrare ce era candva mandria tarii.


n-avea saracul de unde sa stie ca marea lucrare era foarte gaunoasa prin pantecele sale.
ca unul care si-a cam facut veacul prin preajma bazelor sportive stiu cum arata Nationalul in interior.
ca oricare lucru de pe lumnea asta si arenele sportive isi au viata lor.
lumea este intr-o continua prefacere,firesc sa fie asa.
unele lucruri se duc spre bine,altele spre rau,trebuie sa existe un echilibru in toate.



odata ajuns acolo,pasind pe trepte am trait momentul acela unic in care descoperi.
iar ochiul mi s-a bucurat vazand oameni multumiti privind la un lucru frumos.
si nu se intreba nimeni cine a inceput,cine a terminat,de unde pana unde.
paseau in voie,admirau,aplaudau cand era cazul,si furnicaiau caci nu se stie daca mai aveau ocazia sa vada cam tot din ce cuprinde aceasta constructie impresionanta.
astept ziua in care voi fi prezent acolo la un concert caci despre fotbal nu prea am ce spune la halul in care arata el astazi........

Muntii Fagras - La Negoiu

am coborat din tren la Porumbacu de Jos.
de acolo trebuia sa ajungem in Porumbacu de Sus si sa ne orientam cumva sa luam o caruta,o sareta,o trotineta,numai sa nu pierdem vremea cu drumul anost pana la cabana Negoiu.
dupa o juma' de ora am ajuns in Porumbacu de Sus.
si acolo ne-am asezat pe marginea drumului sperand ca o sa vina cineva care sa urce spre munte, eram deja obositi dupa o noapte petrecuta in tren intr-o aglomeratie de nedescris.



norocul meu proverbial a facut ca dupa numai cateva minute sa apara un nene cu o rabla de camion care a acceptat contra 100 de lei sa ne duc pana la cariera ( de acolo mai erau doar vreo 2 ore de urcat).
a oprit omul,eram langa o tarla de curand treierata si ne-a zis sa punem baloti de paie in masina ca sa avem pe ce sta.
zis si facut,am inghesuit acolo tot ce se putea si am plecat la drum.
eram noua insi,numai baieti.


a mers tipul destul de bine,noi vedeam ca mai iesea din cabine (in timpul mersului) mai aranja nu stiu ce,prapastiile erau tot mai specatculoase,omul nimic isi vedea de ale lui.
in sfarsit dupa o bucata de vreme a oprit si ne-a zis ca de aici incolo numai urca.
oricum eram pe munte numai aveam probleme de timp.
cand am coborat am vazut ca din cabina ieseau tot felul de sarme si cabluri ce se duceau spre motor.


l-am intrebat ce sunt alea si ne-a explicat ca este acceleretia,ambreiajul si frana.
toate le manevra iesind din cand in cand din cabina.
am ingalbenit cand am vazut cum ne-a dus asta pe toate serpentinele,de puteam sa scriem ingerilor fiecare cate o epistola din rai.
de acolo,penduland printre salamandre de teama sa nu le calcam,am ajuns aproape de orele amiezii la cabana Negoiu unde am ramas peste noapte si am apucat totusi sa facem Custura Saratii ca lumea luand efectiv creasta intre picioare ca mai apoi,dimineata,sa plecam mai departe spre Balea coborand de pe Negoiu spre lacul Caltun prin Strunga Dracului ........................

La umbra unui deal

mi-as fi dorit sa scriu mai mult despre un loc frumos.
locul este frumos intradevar,dar mai apoi am aflat ca are un pacat,este zidit din lacrimi,poate si ale tale.
ale mele cu siguranta se afla acolo.
l-am gasit intamplator hoinarind pe net in cautare de locatii care sa ma poata adaposti peste noapte dupa o tura pe carari de munte neumbalte.
mi-a placut,are de toate daca stai sa te gandesti.
dar gandul acela ce-l am in mine nu-mi da pace.
si ma tot intreb de atunci de ce frumosul trebuie neaparat sa-si aiba geneza in ceva ce pute sau iti ingrozeste privirea.
chiar,oare de ce?

Romania,tara mea

de multe ori cand vine vorba despre tara mea am sesizat un accentuat sentiment de fronda pe care multi il poseda.
nu am cum sa nu acord circumstante tuturora,dar parca "radiografiei" ii lipseste ceva.
si acel ceva este privirea de ansamblu,parca prea comentam numai din acel loc in care ne simtim asezati.


poate ca locul respectiv este cel mai nefavorabil si am avut ghinionul de a-l fi nimerit tocmai unul dintre noi.
nu v-ati gandit la asta,nu?
pai tare rau nu e prin tarisoara asta a noastra.



o sa spuneti ca aberez.
oare?
e plina de case,de masini,de poeti,de dive,de munti,de ape,de smecheri,de boi,de partide,de oameni talentati,de banci,de ziare,de doctoranzi........
si noi ne lamentam.
de ce sa facem asta?
eu sunt un oarecare,si spun asta cu adanca smerenie.



in urma cu ceva ani am dobandit,datorita straduintei mele in a face ceva in viata,un contract de munca intr-o tarisoara ceva mai mare decat a noastra aflata mai incolo un pic,mai peste "garla".
nu am sa evoc motivele pentru care foarte rapid am hotarat ca dincolo de muntii de bani exista si altceva si m-am impachetat intorcandu-ma la glia mama.
stiti de fapt ce vreau sa spun?


ca atunci cand dupa aproape trei luni am pus iarasi piciorul pe pamant romanesc mi s-au umezit ochii.
si sunt ditamai galiganul cu statut de semiobez.
nimic mai pretios decat sentimentul "de acasa".
si asta veti simti doar atunci cand il veti trai.
altfel sa fim sanatosi cu totii......

Parcul Natural Apuseni - VALEA SIGHISTELULUI

am spus candva ca m-am tot lovit la un picior trecand o apa,apai de Sighistel era vorba.
am facut valea asta cred ca de mai bine de zece ori,si de fiecare data mi s-a parut altfel.
mai la inceputuri,fiind si eu mai vioi,am luat pestera cu pestera la scormonit.
de la acelea de cativa metri si largi cat sa incapa un om in ele (si mereu ma temeam ca vreo jivina ce si-a gasit adapost in ea o sa-mi sara in fata) pana la Pestera Magura ce am facut-o de fiecare data.
si mi-a placut sa ma mozolesc cu "milch" in Pestera cu Var sau sa ma balacesc in Pisolca atat cat mi-am permis sa inaintez in ea,caci nu-i chiar usor de cucerit.
ultima data am facut valea anul trecut.



am luat dupa mine un invatacel dornic sa paseasca intr-o alta lume decat cea a orasului.
s-a descurcat de minune,si asta mi-a placut.
si ne-am amuzat amandoi de faptul ca undeva chiar la inceputul vaii,un grup de oameni, caci nu-i pot numi excursionisti,ce-si asezasera tabara acolo (chiar in locul unde satenii din Sighistel facusera un baraj din pietre pentru ca apa sa se adune si sa indestuleze setea vitelor ce pasteau pe lunca) ne-au intrebat cum este valea.
noi sosiseram acolo dimineata,ne-am schimbat de toale,am plecat sa vizitam valea si am revenit spre seara la masina ca sa facem cale intoarsa spre Arieseni unde aveam tabara de baza.



mirat i-am intrebat de cata vreme se afla acolo?
stupoare.
mi-au raspuns ca de doua spatamani.
si nu v-ati dus pe vale?
nu,a fost raspunsul lor.
nu am mai comentat nimic,doar mi-am amintit ca intr-una din vizitele mele pe Valea Sighistelului am facut cam acelasi lucru,intr-un fel anume spus.
adica tot cam pe acolo ne-am instalat tabara,eram vreo 30 de oameni,doar ca noi dupa aceea am frecat valea aia de a iesit untul din ea...........

Material video preluat de pe You Tube

Parcul National Ceahlau - DURUITOAREA

vremea trece si fara sa-ti dai seama anii se aduna in incheieturi si te molesesc de te intrebi ce-i cu tine.
iar asta o simti cel mai bine daca te incumeti sa o iei la picior pe carari de munte.
cum pentru mine asta n-ar fi o problema,situatia devine mai delicata daca ai proasta inspiratie de a crede ca si ceilalti ce te insotesc sunt la fel de vanosi.
biroul,metropola cu facilitatile sale,lenea nedeclarata,fac din orasean o victima sigura in raport cu natura.
chiar cunosc pe cineva care daca nu paseste la interval de doua,trei zile intr-un mall numai are stare,se considera neom.



aflat eu la Durau mai in vara anului trecut cu o liota de amici ce mi-am zis?
hai sa-i duc pana la cascada ca e traseu de dame,usor si fara de probleme.
vai si amar de viata mea.
cat am sughitat si atunci,dar mai ales apoi,cate blesteme pe capul meu,cata ocara.
si ma tot intrebam in sinea mea;bine ma fratilor dar daca aveam nebunia de a va duce sa faceti o Padina in Piatra Craiului atunci ce se alegea din mine?
ma sfartecati?

Despre piatra

e cald.
gandurile imi sunt lenevite si ele,dar pe undeva printr-un coltisor parca tot s-ar mai gasi cate unul.
ma gandeam la piatra.
am facut cunostinta cu ea in urma cu ceva vreme cand incercand sa refac un traseu undeva pierdut prin muntii patriei,am dat cu subsemnatul de pamant de cateva ori.
nu sunt chiar atat de netot,aveam de trecut o apa.
de zece ori,de o suta de ori si se mai nimerea sa cad,caci aluneca piatra uda a raului.
dar ca un facut,cadeam si ma loveam in exact acelasi loc.
si-mi tot spuneam cum de reusesc asta,caci daca m-as sili s-o fac pe bune nu s-ar intampla.
dar tot eu imi gaseam raspunsul zicandu-mi ca nimic nu este mai programat decat intamplarea.
iar cel mai trist este atunci cand intamplarea face ca piatra sa se afle la rinichi.....

Parcul National Piatra Craiului - CASTELUL CRAITEI

numai cine nu a incercat vreodata sa ajunga la ea nu-si da seama de ce toti ce-i ce ii treceau pragul si semnau in jurnal erau considerati un fel de eroi ai muntelui.
imi amintesc de primele mele incercari de a ajunge acolo.
drumul lui Anghelide imi era reperul de baza,apoi la un momentdat incepeau sa apara momaile (pentru cine nu este initiat,momaile erau mici gramajoare de pietre care jalonau traseul spre o tinta montana) si le-am urmarit cu infrigurare pana m-am pierdut in painjenisul lor caci erau puse in asa fel incat drumul efectiv se transforma in labirint.
numai cei cu o rabdare de fier reuseau sa gaseasca intr-un final calea.
de fapt cabana ascunsa se degrada continuu,si niste inimosi montaniarzi condusi de Mircea Florian (care s-a dus la Dumnezeu intre timp) au construit o alta in anul 1976.



i-au spus Castelul Craitei.
era si mai ascunsa decat cabana propriuzisa.
aici cei ce ajungeau gaseau de toate,caldura,un loc de dormit,mancare si celebrele "Cartea de aur" si "Jurnalele" in care-si treceau impresiile.
ma simt bine stiind ca acolo in filele sale se afla si cateva randuri asternute de mine,odata chiar in plina iarna cand drumul pana acolo era echivalentul unui traseu alpin dificil.



de-alungul anilor misterul s-a destramat,"binevoitori" de tot felul au degradat calitatea locului ajungand ca mai toate refugiile sau locurile de popas din muntii nostri intr-un hal de nu-ti vine sa pasesti in ele.
nu stiu daca astazi Craitza isi mai pastreaza ceva din farmecul de alta data.
poate ca da,nu am mai fost de ani de zile,ramane in amintirea mea ca locul din muntii nostri pe care l-am ravnit cel mai mult si de a carui caldura si la propriu si la figurat m-am bucurat ori de cate ori am ajuns sa-i deschid usa......

In Hobita lui Brancusi

drumul din Pestisani pana in acel sat uitat de lume numit Hobita (nu stiu de ce nu-i zice Brancusi) n-am sa-l uit niciodata.
un drum de tara fara santuri si cu iarba crescuta pana in roata masinii,cu pomi incarcati de roade pe care le poti culege din mers (am mai incercat sentimentul acesta odata demult cand mergeam cu mocanita de la Turda pana la Campeni) si cu acel loc minunat in care se zice ca a trait marele sculptor al simplitatii formelor.



casa in sine este un monument de liniste si sacralitate,nu este casa originala,dar asta conteaza mai putin aerul particular si spiritul lui Brancusi sunt omniprezente.



am stat indelung pe prispa aceea saracacioasa zicandu-mi ca arta unui geniu nu se poate naste niciodata din huzur si prea bine,ci numai din saracie si suferinta...

Manastirea Dragomirna

aflat in nordul Moldovei intr-o dupa amiaza,cu timpul in spatele meu presandu-ma, aveam de ales,ori sa raman in Suceava si sa colind in voie ori sa mai vizitez o manastire ca mai apoi sa am ragazul necesar sa ma si intorc la Durau,acolo unde aveam cartierul general.
si am ales sa vad Dragomirna.
ce inspirat aveam sa fiu.
nu-mi pot explica de ce dar acest loc mi-a ramas la inima.
poate prin particularitatea sa constructiva,are 42 de metri inaltime si cu putin peste 9 in latime, conferindu-i astfel o eleganta de neegalat,sau poate prin aceea ca se afla cumva peste mana atunci cand doresti s-o vizitezi,oarecum izolata undeva la cativa kilometri de Suceava,fiind astfel mai putin asaltata de turisti.



cert este ca dincolo da faptul ca DOAR ACOLO am intalnit in acea vacanta fete senine ale slujitorilor manastirilor vizitate (si m-am tot intrebat de ce au calugaritele,in special fete atat de posmorate si de plictisite?) am fost lasat sa intru peste tot,in Muzeul Manastirii,ce in treacat fie spus mi-a placut tare mult,sau in zona Turnurilor de Aparare de unde privelistea era de o rara frumusete.


am zabovit vreo doua ore acolo,doar ploaia ce incepuse sa se inteteasca m-a gonit spre locul de unde plecasem,am ramas in gand insa cu maretia acestui monument monahal si cu dorinta pe loc exprimata in sinea mea de a reveni.
nu foarte des mi se intampla lucrul acesta.....

La margine de drum

nu stiu daca ati stat vreodata pierzandu-va vremea la margine de drum.
sa vezi si sa simti cum se scurge vesnicia prin tine,sa adulmeci mirosul fanetii fara sa te mai gandesti la nimic altceva decat la cer si Dumnezeu.
n-o poti face oriunde,doar in nesfarsita puritate a Bucovinei ti se poate intampla asta.....

Calea ferata Anina - Oravita

a fi mers candva in Cheile Nerei era un deosebit privilegiu.
erau prohibitive pentru simplul fapt ca se putea atenta direct la oranduirea socialista,mai pe romaneste spus,de acolo o puteai tuli in Iugoslavia fara sa risti prea mult,cam asa zicea istoria.
dar pana sa ajungi la Nera si cheile sale te mancau sfintii.
satele din zona era sardelite de securisti,turnatori si "oameni de bine".
cum aparea unul strain de zona cum te trezeai cu o patrula langa tine care te scarmana bine de acte de informatii mai mult sau mai putin legate de vizita.
si totusi ma numar printre romanii ce s-au aventurat in chei,si nu o data.
intr-una dintre ocazii a trebuit sa merg cu trenul fantoma pe ruta Anina-Oravita.
n-am stiut ce ma va astepta,caci daca cineva mi-ar fi spus ca voi ramane mut i-as fi zis vreo doua.


nu stiu cat face trenul ala acum de la un capat la celalalt,pe vremea aia stiu ca am plecat nopatea pe la 3 si am ajuns pe lumina la destinatie.
am prins insa o noapte cum rar se intampla sa prinzi,una cu luna plina.
totul era fantomatic si bizar.
tot ce vedeam era pentru mine de un ireal desavarsit.
viaducte,tuneluri,vai,pereti abrupti,statii CFR mici si prapadite,oameni se urcau grabiti in vagoanele ce cred ca aveau zeci de ani de ezploatare si toate astea intr-o lumina difuza si desprinsa parca din filmele lui Hitchcock,un fel de alb/negru nemaivazut.
eram rupti de oboseala si ne-am intins pe banchetele aflate in vagoanele-grajd caci erau necompartimentate si aveau niste banci din sipci care iti intrau adanc in coaste de te perpeleam pe toate partile.


iar atunci cand reuseai sa atipesti te trezeai ca se aseaza unul pe tine pentru ca nu era nici urma de bec in vagon.
eu nu m-am deslipit de geam,eram fascinat de spectacolul pe care o natura aflata in deplina virginitate mi-l oferea.



drumul acesta ramane una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am atunci cand imi zboara gandul la muntii nostrii.
aud ca astazi capetele luminate ale CFR-ului vor sa inchida linia,cica ar fi nerentabila.
o fi asa,nu zic nu,dar parca mai nerentabili sunt cei ce emit astfel de enunturi.

Parcul National Retezat - LAPUSNICUL MARE

in anul eclipsei totale de soare ne-am pus pe o vacanta itineranta lunga cat tot concediul.
vroiam neaparat ca fenomenul natural sa ne prinda in munti undeva si nicidecum la adapostul vreunui local urban de teama ca varcolacii sa nu ne inghita cu tot cu pacate.
si am trasat pe harta un desen cu evidentiatorul cam pe unde-am vrea noi sa se petreaca toata povestea.
si mi-a venit ideea ca daca tot suntem chititi sa facem o traversare a carpatilor nu prin vaile arhibatute de masini si turisti ci prin cea a Jiului sa facem un popas in Retezat ca era doar la o aruncatura de bat.
asa am si facut.




pe hartie a fost simplu.
urcam de la Hateg spre munte,ajungem la baraj la Trei Ape,coboram spre rezervatie si acolo ne vom instala cu catel si cu purcel la cabana la Rotunda.
cam asa a fost,dar numai in ce priveste traseul,caci la mult ravnita cabana n-am gasit gazduire fiind ocupata integral.
ce era sa facem?
batusem atat drum,Retezatul ne facea cu ochiul inaltandu-si crestele ademenitoare si pe stanga si pe dreapta vaii in care ne aflam.
am hotarat pe loc in ciuda protestelor sectiunii feminine ca vom innopta macar pana a doua zi dimineata pe undeva pe unde gasim un loc de campare.
si am pornit usor cu masinile inbuiestrate de-a lungul vaii.
era frumos ce sa zic,chiar foarte frumos.
la un momentdat gasim undeva pe mana dreapta un platou unde ar fi incaput si masinile si destul de numeroasa noastra ceata ce numara vreo 30 de suflete.
am oprit,am coborat,am inspectat zona.

era bine,iarba grasa,moale,liziera padurii aproape,dar apa nu isi prea auzea clipocitul.
eram langa un podet de unde se rasfirau traseele catre mai toate punctele de interes ale muntelui ca firele intr-un razboi de tesut.
nu eram prea hotarati.
si cum cateodata e bine sa risti ne-am zis sa mai exploram valea.
si am luat-o iar la cautat.
se tot ingusta,muntii se apropiau tot mai tare pe masura ce inaintam spre amonte,asta pana ce la un momentdat am vazut pe stanga un loc minunat.
existau doua mese lungi cu scaune la fel de lungi,o poiana generoasa si destul de primitoare si am decretat ca acesta este locul.
apa nu aveam dar nu putea fi departe caci se auzea ceva si daca tot am indraznit sa caram dupa noi atata popor noi barbatii deja ne impusesem ideea de sacrificiu in a cara apa de oriunde.
si am tras pe dreapta unul cate unul.
oboseala unui drum lung si lipsit de certitudinea unei campari corespunzatoare a facut ca majoritatea sa se lungeasca in iarba si sa-si traga sufletul.
eu mai iscoditor din fire am vazut ca undeva in stanga poienii se face asa parca o nisa,o deschidere.

si am pornit lenevos spre ea.
ce era de fapt?
un drum amprentat de urmele pe care deobicei le lasa anvelopele masinii.
un drum care se pierdea dupa cativa zeci de metri intr-un cot lin spre dreapta.
am urmat,curios fiind ce voi gasi la capatul lui,drumul acela misterios.
ce a urmat a intrecut orice vis pe care mi l-as fi imaginat.
drumul se sfarsea la capatul unei poieni aflate chiar pe malul Lapusnicului Mare.
era ca intr-un basm.
trepte bine taiate in mal te duceau la apa,doua mese la fel de lungi ca si cele aflate in locul in care deja eram instalati ne asteptau sa le umplem cu ceea ce aveam la noi,ce mai,era ceva la care nu sperasem.



cand am ridicat privirea spre cer multumindu-i Lui am vazut Retezatul atat de aproape incat am avut senzatia ca daca intind mana ii pot mangaia piatra dura si rece.
va imaginati reactia celorlalti cand i-am adus pe toti sa vada minunea.
in loc sa stam pana a doua zi,ne-am dat tot programul peste cap (era bine etapizat pe zile si zone de vizitat) zabovind acolo patru zile in care ne-am simtit asa cum nu aveam s-o mai facem vreodata in muntii nostrii.
caci loc mai rupt din rai ca acela nu cred ca exista pe undeva......