INAINTE DE MIEZUL NOPTII (Before midnight)

Uneori, gandindu-ma fara tinta, imi trec prin minte secvente ale unor iubiri traite candva.
Uneia, de exemplu, ii port in suflet un anume parfum, unul aparte.

De ce ?
Pentru ca ea se tot deruleaza fara sa fi avut inca un final.
Chiar de nu este intinsa pe atat de multi ani, ramane insa cat se poate de densa.

Iar viata, in nemarginita sa infinitate, imi ofera, iar si iar, surpriza de a o simti mereu vie si dadatoare de speranta.
Unde mai pui ca in chiar aceste zile ea imi pare ca se trezeste din amorteala, oferindu-mi o noua fateta a existentei sale atat de efemere.
Si n-am cum sa dau cu piciorul unei asemenea sanse............

           

MAME PERFECTE (Perfect mothers)

Imi amintesc, destul de vag insa, ca pe vremea cand eram pusti ma indragostisem de mama prietenului meu, Stefan.
Mi se parea ca este o zana, era blonda, era frumoasa, era delicata.

Nu distingeam prea bine ce este femeia, de altfel chiar Stephen Hawking spune ca femeia este cel mai mare secret al lumii.

Si am tinut in suflet aceasta traire pana ce ea s-a estompat intr-o alta, adevarata si palpabila pentru mine.

Si totusi, din cand in cand, chiar si astazi, ma tot intorc cu gandul la femeia blonda din adolescenta mea.........

Posibil ca iubirea, ca forma a existentei, sa capete la un momentdat o alta conotatie, una careia deocamdata nu-i intrezarim conturul.

Iar gandul meu curat, de atunci si de acum, va reprezenta intr-o descriere exacta tot tumultul pe care o traire il declanseaza inlauntrul nostru.......

      

ADANCA MARE ALBASTRA (The deep blue sea)

Nu mi-a trebuit multa vreme ca sa-mi dau seama ca se poate.

Se poate si fara maicute isterice,Ceausescu,bisnitari, senatori,ratati,curve sau marlani la drumul mare.

Daca mai adaug si o Rachel Weisz,absolut superba nici nu cred ca as mai avea ce sa comentez,este mai mult decat suficient.....

PACE,DRAGOSTE SI NEINTELEGERI (Peace love & misunderstanding)

Ce mult conteaza sa nu-ti imbatraneasca sufletul.
Privesc la aceasta femeie si la filmul in care joaca si parca simt ca scenariul ii este dedicat.

Este un film deloc sofisticat,un film despre arta de a ramane tanar in pofida poverii anilor si indeosebi a
multitudinilor mreje pe care o societate din ce in ce mai tehnologizata le ofera fiecaruia.

A accepta ca o perioada trecuta poate deveni in timp portdrapel si urmare a acestui fapt sa intreaca situatii
prezente este dovada de inteligenta si maleabilitate.
Starui in a gandi ca Jane Fonda merita acest rol,cu atat mai mult cu cat pare a juca propria-si viata......

                                                                                        
                     

ELLES (Elles)

am mai spus asta si o s-o repet la nesfarsit;imi place Juliette Binoche.
este atat de rafinata,atat de feminina si atat de actrita incat nu prea am multe motive sa ma razgandesc.
de la bun inceput mi-a placut.

am vazut-o intaia data demult,eram in epoca aceea in care a viziona un film era un mare privilegiu,in "The unbearable lightness of being".
oooooooooooooooooooooo,ce film.
a ramas la fel ca in acea pelicula,la fel de proaspata,la fel de talentata,nimic nu s-a alterat in prestatia ei.
si mai are ceva,acel ceva care separa un actor adevarat de un absolvent al scolii de teatru si film;niciun rol nu seamana cu celalalt. de fiecare data este alta.

compozitiile sale sunt filgranat de delicate.
ca si in aceasta productie,aparent vulgara.
pana la urma fiecare dintre noi ne dam seama ca traim intr-o lume in care parcelarile sufletului nu sunt tocmai solutiile ideale.
a o zbughi cateodata dincolo de conveniente ramane o joaca in care copilul din noi se redescopera si se rasfata........

                                       

VALUL VRAJIT (The painted veil)

pe vremea cand a ajunge sa ai in colectie un film era o intreaga aventura imi amintesc ca am dat o multime de bani pe o pelicula ce se chema "Indochina".
juca Catherine Deneuve in acel film si a fost,asa la repezeala,singurul criteriu ce m-a facut sa optez pentru a-l achizitiona.
odata ajuns acasa aveam sa-mi dau seama ca in prostia mea facusem o alegere mai mult decat inspirata.
mediul,oamenii,modul in care decurgea naratiunea,toate imi placeau.
am trait un deja-vu vizionand "Painted veil".
tot in Orient plasata actiunea,tot intr-o incalcita si aproape de neinteles lume si tot cu o poveste de dragoste interesanta si lasatoare de urme in suflet.

candva,si chiar si astazi,imi spuneam ca mi-as fi dorit sa ma fi nascut la inceputul secolului XX. lumea era asezata in matca ei.
razboiul era razboi,boierul era boier,plebea era plebe si in fine dragostea era dragoste.........

CA UN NEBUN (Like crazy)

un film care poarta amprenta "Sundance Festival" imi atrage imediat atentia.
in primul rand pentru ca din capul locului stiu ca nu este comercial,mai apoi pentru ca fiind departe de reteta hollywoodiana poate sa-mi fie pe plac.
asa s-a intamplat si cu acesta.


tema este una ce poate fi traita de oricine,chiar autorul pare a fi fost intr-o astfel de situatie,tema ce iti pune mari intrebari existentiale.
iar una dintre ele este chiar aceea care darama mitul existentei tuturor posibilitatilor,iata ca tot sistemul iti arata cat de fals poate fi visul ce se mai numeste "american".



mi-a ramas in minte secventa de final in care doua trupuri goale,lipite sub dus,ceea ce presupune un anume fel de apropiere,iti indica de fapt o imensa prapastie pe care uneori viata ti-o pune in fata.
frumos imi pare faptul ca autorul filmului te lasa sa-i faci finalul asa cum crezi, caci exista loc pentru interpretari.........

MARCHIZUL DE SADE (Quills)

cui nu-i scapara mintea cand aude de sadism.
este un termen utilizat in fel si chip,de la nevinovatele ganduri pana la cele mai drastice aplicari fizice ale conceptului.
evident ca exista o buluceala mediatica la o astfel de tema.

multa vreme mi-am doarit sa vad acest film,si asa cum se sta la moara iata ca i-a venit in sfarsit randul.
il asteptam mai intai pentru a vedea ce a putut face Kaufman din acest film,cum l-a "vazut" el si abia mai apoi ce aveam sa inteleg eu din viziunea sa.

amestecul de violenta,erotism si limbaj nelicentiat nu a facut totusi ca la casele de bilete sa fie prapad,iar asta mi-a dat de gandit si mi-a si facut trimiterea spre un film ce nu se poate numi comercial.
vazandu-l cred mai degraba ca oscileaza intre arta si comercial asta nestirbindu-i insa cu nimic din valoare.

J.Edgar

marturisesc cu sinceritate ca nu-mi place DiCaprio,am totusi scuza ca nu este singurul actor aflat intr-o astfel de ipostaza,lista e un pic mai lunga.
totusi nu pot sa ignor ca in acest film parca este altfel.



subiectul,sau in sfarsit,tot mai apasata sa maturizare,face ca rolul jucat in aceasta pelicula,ce are un impact mare asupra publicului,sa-l duca la performanta de a transpune actoriceste un scenariu ce incearca sa sustraga cateva crampeie din viata unuia dintre cei mai discreti functionari ai administratie americane de-a lungul multor decenii.
J.Edgar Hoover,caci despre el este vorba,ramane un mister si astazi dupa multi ani de la trecerea sa in nefiinta.


iar filmul poarta aceiasi amprenta,il vezi si dupa zecile de minute petrecute in fata ecranului ramai cu un imens portofoliu de intrebari a caror raspuns nu-l ai.
singura certitudine ramane echipa de machiaj care ajunge sa faca din actor aproape o clona a personajului din realitate.
e ceva si asta.

RUSINEA (Shame)

care barbat nu s-a crezut buricul pamantului cu toate femeile impleticindu-se printre picioarele sale?
apai mai toti,la un momentdat,credem asta.
privirile obsesive,gandurile vadit erotice,pornirile necontrolate,fac din noi cateodata mici epave aflate in deriva.


numai ca norocul,sau intamplarea,face ca intr-o clipa tot acest esafodaj sa se naruie si sa descoperim firescul,frumusetea si pasiunea.
privind acest film mi-am amintit de crampeie din viata mea,episoade trecute frugal prin existenta mea efemera pe pamant.


si m-am simtit bine stiind ca am parcurs o astfel de etapa in viteza.
nu de alta dar astazi n-as fi putut sa ma bucur de viata.
ar fi fost imposibil.

METODA PERICULOASA (A dangerous method)

o plac pe Keira Knightley.
face parte din categoria acelor femei care sunt mai frumoase nemachiate decat altfel.
iar pe langa acest dar de la Domnul mai are si talent cu carul.
normal sa fi fost interesat de noul ei film,mai ales ca subiectul este si el la fel de incitant precum oamenii care-l anima.


pare a fi unul din filmele ce se vor inscrie in cursa pentru Oscar.
ma bucura orice aparitie de aceasta factura,asta-mi spune ca izvorul este nesecat si ca periodic exista posibilitatea ca noi capodopere sa poata fi atasate portofoliului deja existent.


mai vazusem ceva similar ca subiect (nu mai retin titlul filmului) insa comparatia nu poate fi luata in seama.
doza de nebunie,pe care toti o avem in noi,daca este bine controlata naste ingeri.
sigur va fi o pelicula ce va provoca multe controverse,dar vorba lui Andrei Serban "Un artist trebuie totdeauna sa mearga împotriva curentului“.

PIELEA IN CARE TRAIESC (The skin I live in)

cateodata am sentimentul ca ma aflu undeva in trecutul meu,in acea parte frumoasa a sa.
ba imi amintesc de secvente din copilarie,ba am un deja-vu ca ceea ce simt in clipa de fata am mai trait candva.
asta s-a intamplat vizionand acest film al lui Almodovar.
parca ma vedeam in sala mica dar atat de incarcata de emotii a Cinematecii de pe Eforie, urmarind cu sufletul la gura un film al lui Bunuel.


ca si atunci,si astazi am trait acelasi sentiment;mister,frumusete,nebunie,iubire surda.
este atat de placut sa te regasesti in ipostaze pe care le tii in suflet pentru totdeauna.
si nu o data imi arat mie insumi ca ceea ce cred despre aceasta arta,a saptea,este ca totul se invarte in jurul unui singur om,EL REGIZORUL.


un mic Dumnezeu care face din rahat,bici.
necunoscuti,sau foarte cunoscuti,actorii lui Almodovar joaca impecabil.
daca mi-ar fi spus cineva ca Banderas poate sa si joace,nu numai sa se joace,i-as fi ras in nas.
ei,uite ca se poate.........

VIETILE ALTORA (Das Leben der Anderen)

ca unul care a cunoscut foarte bine,pe propriai piele,efectele benefice ale haituirii in anii de dinainte de 1990,am fost extrem de curios,din clipa in care am auzit despre acest film,sa-l vad. fusesem spectator pana atunci la tot felul de productii cu scenarii asemanatoare,fie romanesti fie facute in alte tari ce apartinusera acelei zone triste si cenusii numita lagarul socialist.aveam sa constat ca ma inselasem in asteptarile mele.

nimic,dar nimic din sabloanele cunoscute nu mi s-a aratat in fata ochilor.
un film care te face sa meditezi profund la cat de josnic poate fi omul si in antiteza la cat de marete ii sunt uneori gesturile si indeosebi atitudinile.
o echipa total anonima,regizor,scenarist si actori,ofera un gest artisitic cum rar am intalnit.
exista atata emotie cand il vezi si te pui tu in situatia personajelor din film,si spun asta pentru ca totul este atat de verosimil incat ai senzatia ca vecinul sau prietenul iti deruleaza propria lui poveste.

un film cu unul din cele mai frumoase finaluri scrise si jucate vreodata in cinematografia mondiala.
eu sunt un ins echilibrat si indestul de calculat ca sa nu ma topesc dupa o scena sau o secventa care sa ma puna in situatia de a-mi caut nodul ala din gat care ti se pune uneori din cauza emotiei.
ei bine,la filmul acesta l-am gasit.
era bine conturat si-mi arata ca nimic din cele ce se intampla in viata unui om nu este intamplator.
nici macar faptul ca este dispus sa ierte.

MELANCOLIA (Melancholia)

este genul de film ce ma lipeste de scaun de parca-s fi vrajit.
citeam un comentariu al unui ins sarac cu duhul ce nici macar sa sa scrie corect in limba mumasii nu reusea si extrapolam catre geniul acestui Lars von Trier.
ce distanta enorma.
ca un smerit mancator de produse cinematografice nu am putut de la chiar primele secvente sa nu-mi amintesc de trairile mele din clipa in care am vazut "Solaris".
retraiam emotiile incercate cu multi ani in urma si constatam ca erau la fel de puternice si asta m-a bucurat,semn ca omul din mine nu s-a prea aplatisat prin vointa mariei sale tehnocratia.


m-a coplesit o caldura interioara binefacatoare care imi da puteri si ma face sa sper la mai bine in pofida anilor care se aduna si ma imping usor,usor spre infinit.
privind filmul mi-am dat seama ca existenta efemera a oricarui pamantean ar trebui sa fie gustata din plin si nicidecum asortata cu tot gelul de ingrediente ce o indeparteaza de conditia umana.


ce bine ca pot gandi.
ce imens dar sa pot gandi si sa ma pot bunura in felul acesta de realizarile semenilor mei atat de altruisti incat sa pot ajunge si eu la ele.
si parca nimic nu se putea asorta mai bine acestui film decat o coloana sonora in care muzica lui Wagner sa iti patrunda in cele mai adanci cotloane ale sufletului.

STRANIA POVESTE A LUI BENJAMIN BUTTON (The Curious Case of Benjamin Button)

sunt ani buni de cand Oscarul numai reprezinta neaparat o incununare artistica a creatiei unui regizor,actor sau cameraman.
este atat de ciudata decernarea premiilor incat ramai de-a dreptul siderat atunci cand auzi ca un nume obscur a castigat mult ravnita statueta.
optiunea de a va recomanda acest film tine mai putin de numarul de Oscaruri avut in portofoliu si mai mult de ceea ce reprezinta el ca impact asupra spectatorului.

intr-o parte F.Scott Fitzgerald,numele care sta la baza scrierii scenariului,in cealalta Cate Blanchett o actrita dintre cele mai bune pe care anii din urma au putut s-o ofere publicului cinefil.
si nu cred ca am motive de a regreta ca mi-am asezat aceasta pelicula in colectia personala.
ciudata poveste in care timpul este luat in raspar (parca as redeschide paginile celebrului volum "In răspăr" al nonconformistului autor francez de origine flamanda Joris-Karl Huysmans,roman in care toate se deruleaza "cu susul in jos") a fost un alt motiv.

iar daca mai amintesc si de New Orleans (unde subiectivismul meu legat de blues iese in evidenta) ca baza de plecare a intregului film cred ca am spus suficient de mult pentru a va convinge ca merita sa oferiti aproape trei ore din viata d-voastra pentru a va cufunda in lumea vrajita a fictiunii.....

PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR

Rebreanu fusese scriitorul meu preferat din anii dintai ai explorarilor mele literare,il veneram,iar atunci cand,copil fiind,filmul a fost adus la caminul cultural nu am dormit doua nopti de emotie.
si a venit si seara proiectiei.
nu era chiar usor sa vezi un film la tara,proiectia se face cu pauze pentru incarcarea bobinelor,se mai rupea pelicula,mai ramaneai fara curent.....
si totusi in acea seara nimic din tot ce insemna incident de proiectie nu s-a intamplat,totul a decurs snur.
pana si spectatorii erau cuminti,poate si pentru ca intamplarea se petrece in plina vara,atunci cand mai toti sunt osteniti dupa muncile campului.

atunci si acolo am avut ocazia sa privesc,fara sa inteleg mare lucru,un film care peste ani l-am revazut in alte conditii si intr-o alta perspectiva umana.
un film al carui destin se contopea cumva cu cel al lui Apostol Bologa,un film care se oferea spectatorului ca fiind aproape perfect in modul in care rafinamentul cunoscut al lui Liviu Ciulei la transpus in imagini.

astazi "Padurea spanzuratilor" ramane doar un moment de mandrie nationala caci a obtinut in anul 1965 premiul pentru regie la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes.putini stiu ceva despre aceasta pelicula si din pacate si mai putini ar fi tentati sa o si vada.

SOLARIS (Солярис)

odata,candva cand se zice ca eram tare asupriti (nu am agreat niciodata comunismul,m-a stampilat mult prea adanc pentru a-l agrea) dar aveam o stare interioara net superioara celei de astazi care-mi pute a lehamite si autosuficienta,am fost sa vad un film la un cinematograf care cu siguranta ca astazi numai exista ca locatie;ii zicea CENTRAL.
era cinematograful aflat in cladirea CCA-ului,pentru cine nu stie asta se traduce prin Casa Armatei din Bucuresti.
lume destula pentru ora respectiva,mi-am luat bilet si am intrat sa vad SOLARIS.
nu sunt un adept al filmelor SF,in colectia personala nu stiu daca am filme de acest gen cat sa le numar pe degetele unei singure maini,poate ma insel,oricum detin extrem de putine.
stiam subiectul ce a stat la baza realizarii scenariului,polonezul Stanislav Lem era cunoscut la noi,revista Secolul XX (ce revista,ce tinuta,cat de mult conta in formarea culturala a unui fitecine) ii acordase atentia cuvenita scriind despre el.
cat despre Tarkovski ce sa mai zic?
eram deja fascinat de mana sa dupa ce vazusem ANDREI RUBLIOV (culmea este ca si astazi la aproape 40 de ani de la realizarea sa acest film ma tulbura si ma face sa gandesc cat de bine este sa fii om si sa constientizezi asta.
revenind la ideea de la care am pornit;ma dusesem la film impreuna cu cel ce l-am evocat in preambulul subiectului,incepe proiectia.

pentru cei ce nu cunosc filmul el incepe cu o lunga perioada in care nu se intampla nimic pe ecran in schimb poti audia acordurile solemne ale Preludiului coral în Fa minor de J.S.Bach.
orga te copleseste prin maretia sa si te obliga sa te covertesti dincolo de simpla prezenta pamanteana de inghititor de saliva sau ganditor la portia de ciorba de burta pe care tocmai ai reusit s-o introduci in stomac.
ei bine in chiar acele momente o doamna (ma rog,generic spus doamna) a inceput sa scotoceasca prin sarsanale producand un sunet deranjant in contrast evident cu cel ce emana din instalatia de sonorizare a salii.
reactia amicului meu a fost atat de vehementa si neprevazuta incat persoana in cauza a incremenit apoi a iesit din sala.
acum rad gandindu-ma la cum s-ar manifesta omul meu daca ar intra intr-un cinematograf dintr-un mall si ar fi quadrofonic coplesit de ragaieli,miscari intense mandibulare si mai ales nelipsitele fosnete ale pungilor in care-ti depozitezi pretioasa zestre culinara.
pe vremuri mancarea era pentru minte si parca ne sedea mai bine...