este genul de film ce ma lipeste de scaun de parca-s fi vrajit.
citeam un comentariu al unui ins sarac cu duhul ce nici macar sa sa scrie corect in limba mumasii nu reusea si extrapolam catre geniul acestui Lars von Trier.
ce distanta enorma.
ca un smerit mancator de produse cinematografice nu am putut de la chiar primele secvente sa nu-mi amintesc de trairile mele din clipa in care am vazut "Solaris".
retraiam emotiile incercate cu multi ani in urma si constatam ca erau la fel de puternice si asta m-a bucurat,semn ca omul din mine nu s-a prea aplatisat prin vointa mariei sale tehnocratia.
m-a coplesit o caldura interioara binefacatoare care imi da puteri si ma face sa sper la mai bine in pofida anilor care se aduna si ma imping usor,usor spre infinit.
privind filmul mi-am dat seama ca existenta efemera a oricarui pamantean ar trebui sa fie gustata din plin si nicidecum asortata cu tot gelul de ingrediente ce o indeparteaza de conditia umana.
ce bine ca pot gandi.
ce imens dar sa pot gandi si sa ma pot bunura in felul acesta de realizarile semenilor mei atat de altruisti incat sa pot ajunge si eu la ele.
si parca nimic nu se putea asorta mai bine acestui film decat o coloana sonora in care muzica lui Wagner sa iti patrunda in cele mai adanci cotloane ale sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu