Le Marche Movenpick - Toronto

odata ce m-am familiarizat oarecum cu orasul,asta doar dupa ce conform obiceiului ce-l am de a bate la pas cateva artere principale (orasul asta insa m-a "aranjat" in materie de mers pe jos, detine cea mai lunga strada din lume,se cheama Yonge-street si masoara nu mai putin de 1896 de km,din care aproape 90 se afla in Toronto,nu-i nicio gluma va asigur,cei 90 de km i-am facut cu masina ca sa ma conving,constructia ei a inceput in anul 1796),am inceput sa-l iau pe indelete la puricat,din Bloor Street (va voi povesti cu alta ocazie cate ceva despre aceasta strada ciudata) pana in cartierul evreiesc.

si iata-ma intr-una din dupa amieze la o carciuma,dar nu una oarecare ci una din down-town, adica zona aceea eleganta a majoritatii oraselor de pe continentul nord-american care sunt strajuite de un luciu de apa.

cam buimac inca de la primul impact care a fost parcarea subterana (23 CAD/ora),am luat liftul si m-am infiintat la intrarea in restaurant.

doua fete dragute (lucru rar intalnit pe acolo) ne-au intampinat (eram insotit de familia care ma invitase sa vizitez USA si Canada) si iata-ne in incinta.
la inceput nu am realizat mare lucru,un spatiu elegant,cu mese nu tocmai mari,unde puteai sa stai in voie.
este adevarat ca atunci cand am pasit inlauntru fetele ne-au inmanat cate un formular pe care l-am tratat cu un nedisimulat dispret aruncandu-l pe masa.
si numai ce aud gazda mea spunand "hai sa mergem sa comandam",ia hartia aia cu tine.
si atunci a inceput nebunia.
am intrat in "Le Marche".
era un spatiu mult mai mare decat restaurantul propriuzis in care erau raspandite o sumedenie de tarabe cu produse,de la cele vegetale pana la cele animale.
si cum se proceda: te infiintai in fata tejghelei,alegeai ce doreai din produsele in stare proaspata si ii spuneai bucatarului (caci in spatele tejghelei se aflau doi-trei bucatari) ce sa-ti gateasca din lista aflata la vedere.
cu alte cuvinte comandai ce doreai din produsele alese de tine.
pana n-am dat o tura nu m-am lasat,gaseai fructe,peste,carne, cereale,legume,fainoase,etc.
numai stiu exact cate erau dar te bulversau ca priveliste si frumusete.
m-am hotarat asupra unei portii de somon (pai ce sa ia romanul fraier,somon ca cica da bine) si apoi aveam sa aflu ca este o mancare de doi lei,o intrare cu o salata usoara din ierburile ce le-am dibuit dintre cele cunoscute ce insoteau cateva bucati de pipet de curcan,un vin local,un juice din fructe exotice si gata.

la fiecare stationare omul din spatele tejghelei iti cereu formluarul si trece niste coduri pe acolo.
dupa ce am ales si am comandat am continuat sa ma plimb pe acolo,puteai sa ramai sa vezi cum se prepara,era alegerea fiecaruia,am preferat sa ma uit prin toate cotloanele.
mi-a placut tare mult ideea,sa vezi cum se produce comanda chiar sub ochii tai.
in sfarsit am luat comanda si ne-am retras spre masa si am inceput sa mancam.
satioasa si spectaculoasa masa mi-a priit pentru ca la intrebarea gazdei mele daca nu mancam si o clatita am raspuns cu nonsalanta ca da.
fatala hotarare.
ne-am reinfiintat in Le Marche.
si glont spre zona de preparate din cereale.
l-am lasat pe domnul sa faca comanda.
m-a intrebat doar cu ce sa fie asortata clatita,i-am spus ca vreau cu fructe de padure.
zis si facut.

ce inseamna pentru bucuresteanul obisnuit o clatita de la un snackbar?
o chestie asa cam cat o farfuriuta,stravezie,prin care poti observa cerul patriei la nevoie si in care ti se arunca un continut care ii mai amelioreaza gustul.
ce s-a intamplat acolo insa m-a dat gata.
erau doi bucatari.
au preluat comanda si au inceput.
au luat niste coca dintr-un aluat ce se gasea la indemana lor,au inceput s-o framante si s-o rasuceasca de incepusem sa cred ca ajunsesem deja la circ,si chestia aia incepe sa fie tot mai mare si mai mare pana a ajuns undeva la dimensiunile unei palarii din acelea cu boruri largi.
deja eram inspaimantat de ce persepctiva se deschide pentru stomacul meu.
si au pus discurile acelea imense pe plita,le-au intors tot cu niste miscari alambicate si in sfarsit le-au luat de acolo si le-au pus pe niste farfurii uriase in care te pierdeai cautand mancarea.
prima miscare a fost de a plia clatita in doua,apoi au inceput;cu un fel de polonic (asta nu era prea mare) au turnat rand pe rand tot felul de chestii din niste boluri (erau fructele mele de padure), apoi au mai pliat odata clatita si au reluat ritualul cu polonicul.

si ca sa ma aranjeze de tot peste toata chestia asta ce ajunsese deja la un fel de piramida lui Keops in miniatura au pus o cupa de inghetata si peste ea ciocolata caramel.
cand am luat farfuria era asa o constructie piramidala fioroasa si gata sa se razboiasca cu mine daca nu o dovedeam.
bineinteles ca abia am reusit sa inghit cate ceva din ce se afla in farfurie si ala am fost.
gazdele mele obisnuite su mofturile copilului (aveau un baiat) in final au chemat ospatarul si au pus intr-o cutie de carton monstrul meu de clatita.
in drum spre casa,in masina m-am lamurit in sfarsit de ce aproape toate femeile de pe strada aratau aiurea,grase si deloc aspectuoase,probabil ca mancau toate la Movenpick.
nu v-am spus ca la iesire fetele (altele) ne-au luat fituicile acelea,au calculat pe unde am facut halte si ne-au spus cat ne-a costat toata distractia,destul de piparat,dar a meritat,macar ca experienta.......