mi-am amintit cu drag de mesterul copilariei mele pentru ca dincolo de bonomia sa,cea care te indemna sa-i treci cu incredere pragul atelierului sau micut pentru orice felculet de problema, avea o mare calitate;aceea de ati drege ce-i aduci cu dragostea pe care o arati unei trebi facuta pentru tine.
statea aplecat si privea prin ochelarii sai grosi cu rama de baga pana ce obiectul ii suradea dupa ce ii daduse iarasi viata.
ce-mi vei sa-mi amintesc de el?
pai,m-am hotarat sa-mi pun si eu termopane.
nu c-as fi un friguros,nu de asta,dar zgomotul strazii mele (altadata foarte linistita) a devenit inspaimantator,de-a dreptul enervant,chiar si noaptea.
asa ca am apelat si eu la unii (nu spun care,ca-i rusine mare).
si au venit.
unul mai puriu cu un altul caruia nu-i cazuse inca de la gura casul.
ca sa fac?
sa-i recuz?
semana a discriminare si ma trezeam cu plangere la nenea ala rau de la CNCD si atat imi trebuia.
si s-au pus oamenii pe treaba.
dar nu in sensul pe care-l visam eu,nu.
s-au pus pe demolat casa.
ca s-au gresit niste cote,ca se face tarziu,ca ei nu lucreaza peste program,bla,bla,bla.
si i-am lasat.
si au facut si ei ce au putut.
am facut scandalul de rigoare in firma care mi i-a trimis,adica m-am racorit pe dinlauntrul meu si gata.
si acum robotesc.
am luat scule,coltare,ipsos,adezivi,m-am inarmat cu rabdare si m-am pus pe refacut peretii caci incredere numai am ca sa chem altii.
si la urma urmei nu-i rau.
caci altfel nu-mi mai aduceam aminte de scumpul de Mos Ziegler.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu