Anais Nin

ceva din mine imi spune ca cea mai frumoasa perioada a vietii pe pamant ar fi cea situata in jurul anilor '30.
progresul tehnologic se ingemana fara prea mari eforturi cu firescul vietii,intimitatile individuale nu erau ata de dramatic violate ca astazi,iar lumea parea a fi fericita.
in acea perioada si artele au dat prinosul necesar acestui mod de viata.
barbati si femei,deopotriva,ce se puneau in slujba artei ofereau lumii din frumusetile pe care mintea,atunci cand se dedica romantismului si traiului tihnit,poate elabora spre multumirea generala.


cred ca si eu m-as fi simtit extraordinar stiindu-ma iubit de femeia descrisa de Anais Nin in scrierile sale,fie in jurnal,fie intr-unul din romane.
femeia aceea pe care o intalnesti tot mai rar in ziua de astazi,femeia a carei preocupare de capatai nu era nici pozitia sociala,nici situatia materiala ci doar iubirea.
poate exagerez,dar asa simt,tipul acela de femeie il vad intruchipat in existenta acestei scriitoare care a adus in literatura un suflu nou introducand eroticul in contextul unei scrieri fara sai ingroase latura obscena ci doar sa te faca sa iti revizuiesti instant procedurile hormonale ce duc la procreere.
a descrie impreunarea a doua trupuri este o arta ce este dificil de realizat si mai ales nu este la indemana oricui.

Anais Nin a reusit.
este cea care afirma ca „Erotismul este una din bazele cunoasterii de sine,la fel de indispensabila ca poezia”.
poate instinctul de femeie,poate mediul in care traia,sau poate intalnirea cu un mare scriitor cam de aceiasi factura (Henry Miller) au facut ca scriitoarea sa fie un exponent atat de special al unei secvente literare ce a ramas bine fixata in timp.
cred c-as fi iubit-o cu patima pe Anais Nin.