ca orice adolescent de cine ma puteam indragosti si eu?
de o actrita,bineinteles.
prost nu eram caci mi-am gasit si eu o iubire pentru o femeie sensibila,eleganta si frumoasa.
Emanuelle Riva (ce conta ca eu aveam 15 ani si ea cu aproape 30 mai mult).
vazusem filmul la televiziune,nu intelesesem prea multe din cuprinsul lui dar mie imi placuse femeia.
peste ani cand mintea incepea sa capete o oarecare crusta,revazand filmul am descoperit o mare actrita,aceiasi Emanuelle Riva in rolul europencei ratacita intr-o lume pe care nu o intelegea dar o accepta.
lumea orientala cu rigorile,perceptele,ciudateniile si frumusetile sale.
un film de arta pe care probabil ca astazi aproape nimeni nu mai da doi bani.
si totusi revazand zilele acestea filmul nu mi-am putut reprima un sentiment de admiratie profunda pentru Alain Resnais (regizorul) si Marguerite Duras (ecranizarea are la baza un text semnat de ea) cei ce au pus intr-un fel bazele cinematografului de arta modern.
din '59 pana astazi au trecut 50 de ani.
enorm de mult.
filmul insa a ramas la fel de viu,la fel de adevarat.
secventele dramatice au aceiasi intensitate,nimic nu a diminuat din profunzimea lor.
cand spun asta ma gandesc la nenumaratele ocazii in care dupa o vreme doresti sa recitesti,sa revezi niste locuri sau orice altceva.
si nimic mai dezamagitor decat sa-ti dai seama ca acel ceva numai valoreaza pentru tine mare lucru.
mie unul mi s-a intamplat asta.
nu a fost cazul cu filmul acesta.
semn ca (in viziunea mea) este o capodopera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu