Niagara I

cine nu este fascinat la auzul numelui de Niagara.
copilaria mea a fost bine impanata cu povesti despre aceasta cascada,despre nebunii care s-au incumetat sa o coboare in inconstineta lor,sau despre atatea romane politiste in care eroii ajungeau invariabil si la Niagara.
nu atat curiozitatea cat mai degraba spiritul de a vedea cat mai rapid exceptionalul monument faurit de natura m-a facut sa ma decid in chiar prima mea saptamana de popas pe pamantul american sa o vizitez.
imi amintesc ca s-a produs o mare forfota in sanul familiei la care stateam atunci cand mi-am exprimat interesul spre a o vizita (nu am inteles deloc de ce atata emotie intrucat pe acolo se trecea saptamanal in drum spre,sau dinspre resedinta din cealalta tara).
si ne-am pus pe facut socoteli,cat facem pana acolo,(cu zabovitul la un "pick-up de cirese"),cat stam in zona,si la ce ora vom fi inapoi in Toronto.
odata incheiate socotelile numai ramanea decat sa o pornim la drum.
si am plecat.
nenumaratele autostrazi ale orasului ma scoteau din minti.
stiti cum e acolo?
te inscrii pe o autostrada si roman prost cum eram si vedeam in fata ochilor campiile Canadei revarsandu-se prin parbriz si coplesindu-ma cu verdele lor nefiresc.
aiurea.
intrai pe autostrada si mergeai,si mergeai,si treceai in alta si iar mergeai si tot asa pana trecea ora si tot in oras erai.
dupa ce m-am dumirit eu mai bine am inteles marele secret cu autostrazile.
intradevar ele fusesera construite ca mijloc de legatura inelar si extraurban dar in timp orasul

s-a tot latit si una dupa alta aotostrazile au inceput sa devina ceva similar cu aberatia lui Oprescu cu autostrada suspendata.
asa se face ca au ajuns sa aibe strazi ce masoare zeci de kilometri in chiar interiorul orasului ca sa numai amintesc de cele cateva autostrazi interioare.
in sfarsit,sa trecem peste asta.
la un momentdat a trebuit sa ies si la lumina.

Toyota (adica masina care-mi fusese destinata sa o sofez cat eram pe acolo) nou-nouta sforaia discret si ne ducea linistita spre destinatie.
am ajuns in zona unde trebuia sa facem un popas.
era de fapt un fel de gospodarie de la tara unde puteai sa cumperi legume si fructe sau sa alegi din magazinul aflat in curte diverse lucruri;noi sau mai vechi.
stapanul locului avea comertul in sange si incerca sa scoata un ban si din piatra seaca.
pana la urma am luat din magazin un obiect vechi,un fel de gramofon miniaturizat pe care pana la urma aveam sa-l daruiesc chiar acolo unei doamne patrunsa de dorul de tara si care era vesnic trista,nemaipaucand sa-l aduc acasa.
s-a platit numai stiu cat si am putut sa facem "pick-upul".
ce nebunie.
cata osardie pe oamenii astia ce ma conduceau prin tara lor adoptiva.
cel mai mult m-a intristat faptul ca dupa 15 ani de existenta pe alt pamant au uitat complet cine sunt.
ca sunt romani si ca la noi acasa a opri caruta,bicicleta sau masina la marginea drumului si a cobori pentru a culege din copacul ce se afla pe margine langa gard un punm de cirese este un fapt la fel de banal ca respiratia.
dintr-odata totul capata grandoarea unui spoectacol (si mi-am amintit subit de domnisoara aceea scilfosita intalnita de mine in Obor care intreba siderata privind la niste mure,ce sunt alea?).
numai ce i-am zarit pe convivii mei imbujorati de emotia agatarii de cate o craca (evident cocotati pe scari caci in copac de unde atata indrazneala) pentru a culege fructul in starea lui naturala.
si abia acolo aveam sa ma dumiresc de ce magazinele in proportie de 90% au spatii rezervate mancarii eco undeva intr-un coltisor si ca toti,dar aproape toti,se indoapa cu toate porcariile ce din pacate patrund tot mai mult si la noi intru slavirea civilizatiei si prosperitatii tarii tuturor posibilitatilor.
ca aceasta generatie de cetateni romani ce au acum 20-30 de ani nu constientizeaza pericolul in care se afla nu este cazul sa evoc in detaliu;numeroasele organisme si voci ale societatii civile de acolo sunt tot mai prezente in a arata cat de nefasta este aceasta viata si care vor fi consecintele in ani in ce priveste prevenirea unor boli cronice cu efect dezastruos asupra starii de sanatate.
dar,"fiecare pasare pre limba ei piere" nu de pomana se zice asta.
revenind,am luat si eu cateva cirese,erau bune la gust si apoi m-am indreptat spre un fel de umbrar unde se aflau asezate frumos in caserole tot felul de fructe si legume adevarate.
am optat spre a-mi cumpara una ce continea capsuni,ma atrasese mirosul,era cat se poate de imbietor,iar gustul avea sa-mi confirme intuitia.
lucru ce a facut ca dupa cativa kilometri,la initiativa gazdelor,innebunite de aroma ce se risipise prin habitaclul masinii sa ne intoarcem si sa cumparam cateva kilograme de capsuni........