Zborul

america,america.
cat de mult mi-am dorit sa vad america.
am visat new-york-ul de cateva ori,eram fascinat de tot ce se cheama miros american,ii
idolatrizam si ii veneram ca pe sfintele moaste.
dialogurile dese cu cei ce ma asteptau pe pamantul fagaduintei imi intareau convingerea ca odata ajuns acolo totul va fi uitat.
rabufnirile mele sociale,statutul meu de om neimplinit,soarta potrivnica in multe ocazii si ca un nou capitol se va deschide si ma va face sa ma rog lui Dumnezeu sa ma mai pasuiasca un timp si sa nu ma cheme repede la El.
iata-ma asadar dupa patru zile superbe de Olanda din nou pe frumosul aeroport Schipool gata de a lua taurul de coarne.
mai prinsesem curaj,atat in a folosi cuvintele cat si a ma purta degajat in fata oricarei situatii ivite.
daca in prima zi mi se parea ca totul este conceput ca un lant de situatii iesit din comun acum mi-am dat seama ca de fapt toul era de un banal desavarsit.
insa situatia exceptionala in care ma aflam imi oferea prilejul de a cataloga orice nimic ca pe unul iesit din canoane.
sunt la poarta de unde ma voi imbarca.
lume multa,alta companie aviatica,alte fetze.
luminoase,degajate,vesele.
america pregateste-te,vin.
se anunta zborul,ma indrept si eu ca toti ceilalti pasageri catre poarta cu pricina.
controlul de rutina.
imi vine si mie randul.
ma ia in primire un barbat.
se uita,verifica si la un moment dat ma intreaba ce bagaje am.
ii spun ca am una bucata valiza in cala avionului si o geanta de mana la mine.
se uita si ma intreaba din nou (atentie) DE CE AM BAGAJ DE MANA ?
intrebarea de o stupizenie infioratoare dupa parerea mea mi-a fost repetata pentru ca probabil
ca ma uitam la cel ce mi-a adresat-o ca vitelul la poarta noua.
am spus raspicat ca nu inteleg.
m-a mai intrebat odata,de doua ori,de zece ori.
era calm tipul.
dupa ce-a vazut ca n-o scoate la capat cu mine,constatand totodata cunostintele mele precare de limba engleza (atunci a fost prima data cand mi-am pus intrebarea,legitima de altfel, de ce trebuie sa stiu eu limba ta si tu sa n-o stii pe-a mea,ce motz deosebit ai tu de-mi ceri asta) mi-a zis sa stau pe o banca in sectorul de tranzit pana vine un translator.
si am stat.
vreo juma' de ora.
ma uitam cum acele ceasornicului se indreapta vertiginos spre ora de imbarcare,toti pasagerii erau deja la bord si se asezasera confortabil in fotolii (era sa constat ulterior ca asa e) iar eu ca papagalu' asteptam pe sfantul translator.
la un moment dat vine unu.
am vrut sa-l abordez si m-a luat intr-un slang din ala ordinar new-york-ez cu aceleasi intrebari.
asta era seful pazei.
daca au vazut ca n-o scot la capat cu mine au dat niste telefoane.
intamplator in saptamana in care am primit viza de america (este una multipla pe o perioada de zece ani) se introduse-se sistemul de recunoastere pe baza de fotografie si amprenta digitala.
eram ca la C.A.P.
cand fac aia recensamantul la animale,numerotat si ampretat.
asa ca tipul in cele din urma imi spune celebrul "follow-me" si ma conformez.
ma baga intr-o cabina si imi spune sa ma dezbrac.
ce era sa fac.
primul gand a fost ala ca totusi nu ma indrept spre Ankara sa-mi faca ala nu stiu ce.
m-am dezbracat pana am ajuns numai in ciorapi si chiloti,imi face semn si-mi zice "all".
dau totul jos.
si asa ca un pui neajutorat la mii de km de patria muma stateam si ma gandeam.
ce dracu' caut au aici,cine m-a pus sa plec ca doara imi era bine?
nu-mi zicea nimeni nici da-te mai incolo,aveam bani,casa,prieteni,parinti,aer boem.
ce-mi trebuia mie america?
dar o noua intrebare m-a trezit la realitate.
daca am arme?
atunci chiar ca mi-am iesit din fire cat sunt eu de calm.
ma gandeam in sinea mea.
bine ma boule si daca am le-am bagat in ...........................?
ei bine chiar acolo m-a controlat,dupa care a luat un rahat de detector si a inceput sa ma scaneze peste tot.
marele meu noroc ca dupa accidentul de masina am avut inspiratia de a-mi scoate bijuteriile (asa le ziceam la elementele de osteosinteza ce mi-au impodobit piciorusul vreme de un an) caci altfel credeau aia ca acolo mi-am implantat bombardeaua.
dupa ce s-a convins ca n-am nimic imi spune sa ma imbrac.
deja trecu-se ora de decolare,ma gandeam ca "iesirea" mea a fost pana aici,dar surpriza.
"monstrul" astepta cuminte cu motoarele pornite sa vina si ultimul papagal,pardon pasager la
bord.
dupa ce m-a pus sa-i rastorn si geanta si sa-i arat fiecare lucru din ea ( a vazut parfumul,un Aqua di gio de la Armani,oooooohh zice "very good" yes,yes ii zic si eu),m-a lasat sa intru pe poarta la imbarcare.
mergeam cred cracanat de emotie si nu de altceva si transpirat tot.
pasind in cala ma intampina foarte surazatoare o stewardesa care ma conduce amabila pana la
locul care mai ramasese neocupat.
cursa klm-continental de america era foarte solicitata.
m-am asezat pe scaun si m-am linistit.
am tras aer in piept si mi-am zis,gata ma baiete,a trecut.
si n-a fost chiar asa de rau te-ai descurcat si de data asta,nu te-au lasat astia pe jos,uite ca te-au imbarcat in cele din urma.
priveam usor nedumerit unde ma aflam.
era un boeing 777.
ala ca un taur,inalt,cu doua etaje,cu niste motoare ce numai daca le vedeai te treceau fiorii.
daca a reusit sa-mi confere un sentiment acest prim impact cu america a fost acela de siguranta deplina.
cand priveai acea aeronava iti apunei ca asta N-ARE CUM SA CADA.
e perfecta.
si cred ca nu eram departe de adevar.
la bord atmosfera destinsa,mult diferita de incorsetarea mea,stress-ul si strangerea de inima cum ca nu voi mai ajunge.
motoare ambalate,rulajul pe pista si desprinderea.
ce nebunie,totul lin in cateva zeci de secunde aeroportul se transformase intr-o jucarie,eram deja la cateva sute de metri altitudine cu o usurinta infioratoare.
zapacit cum eram nici n-am mai bagat de seama ca-mi chioraiau matzele de foame (nu mancasem de emotie nimic) si am inceput sa explorez display-ul de pe spatarul scaunului din fata mea.
ce minunatie.
era sa fie jucaria mea timp de opt ore cat a durat zborul.
aveam acolo de toate,informatii despre zbor,20 de canale video,30 de canale audio,dar ce n-aveam,numai pe cineva care sa ma gadile,recunosc,ca nu gasisem.
vine mancarea.
cu de toate,friptane din carne de pui sau vita (am ales pui),branza,peste,salata,fructe exotice.
festin culinar stropit cu un pic de whisky (stiam deja lectia,in afara de serviciul la bord poti solicita,contra cost,orice produs din cele ce se afla pe carucior) si m-a apucat o lene si un somn de n-am mai stiut de mine.
am vazut ca unii dintre pasageri isi aplecasera scaunele intr-un unghi foarte confortabil numai al meu statea tzeapan ca un plotoner chemat la ordin.
l-am luat la puricat,de unde d'le se misca dracia asta?
cum fac sa ajung si eu la starea aia de fericire?
n-am indraznit sa intreb.
si brusc mi-am adus aminte de patania mea de la cinemateca din Budapesta.
era prima mea calatorie in afara si eram total bulversat de ce mi se intampala.
cerusem sefului protocolului sa mergem la un film.
am ales eu,Cassanova lui Felinni.
juca la muzeul filmului (cinemateca).
cand am ajuns acolo si am vazut femeile imbracate in rochii de seara,iar barbatii in frac mi-am dat seama pentru intaia oara de secolele ce ne despart inca (si se va mai intampla multi ani de aici incolo) de lumea civilizata.
in pauza (era si asa ceva,la jumatate filmului era o pauza in care lumea savura o cafea si o tigara in holurile cinematografului,totul intr-o atmosfera foarte calda si joviala) m-am dus sa fac si eu ceva la toaleta,acel ceva ce te face fericit.
am scos si eu ca tot omul instrumentul cu pricina asteptand sa curga jetul linistitor si reconfortant.
auzeam clipocitul celorlalte jeturi intr-o simfonie urinara sublima si perpetua insa la mine in pisoar nu se intampla nimic.
cred c-am stat asa minute intregi.
si tot neusurat am ramas.
am avut un blocaj total,atat de tare ma inhibase atmosfera aceea.
la fel si cu scaunul.
ma gandeam d'le daca ma fac de rahat fatza de mine din nou sunt un bou desavarsit.
mi-a venit o idee,hai sa ma uit la ailalti,ca la un moment dat o sa-i vina unuia somnul si va face ceva.
vazusem eu un buton pe spatarul din stanga scaunului dar ma gendeam ca poate daca apas pe el cum sunt amricanii astia tampiti ori vine comandantul aeronavei la mine sa ma intrebe de sanatate
si sa-mi zica: "ce bai nene nu te-astamperi ca numai probleme aveam din cauza ta"?
ori daca apas poate ma catapulteaza si suntem exact deasupra atlanticului si ma va manca de viu vreun rechin din ala adevarat.
pana la urma mi-am luat inima-n dinti,trecuse o ora si nimeni,dintre cei din preajma mea nu era dispus sa mai modifice unghiul,si am apasat pe buton.
si ce sa vezi m-am trezit intr-o pozitie (nu ca 69 dar pe-aproape) confortabila si efectiv relaxanta.
era cam doua din noapte si mai aveam ceva ore de zbor.
am atipit fara sa-mi dau seama,mi-era bine,in casti ascultam blues,motoarele sforaiau discret si pentru prima data de la imbarcare eram in sfarsit relaxat.
dar starea de bine nu dureaza.
parca asa se zice nu?
m-a trezit o usoara adiere.
ce era de fapt,o hartie care ateriza lin pe masuta din fata mea.
stewardesa nu ma trezise caci sesizase si ea ca dupa ce ma framantasem atata meritam si eu un pic de somn,asa ca o lasa sa aterizeze drept in poala mea.
iau respectica fila si ce vadca scrie;declaratie vamala.
de fapt nu era o fila ci vreo trei.
si pun'te nene pe descifrat.
stiam lectia,astia-s americani si trebuie sa fie din start tampiti,asadar sa fiu atent ce vor sa ma intrebe in chestionar,caci de fapt asta era declaratia vamala.
si am completat,cum altfel decat asa cum stiam si credeam eu.
ei atunci un ingeras (sa stii ca tot timpul cat am fost in america am fost inconjurat de aceste simboluri aducatoare de bine) care se intruchipa intr-un ins bonom si bun la suflet,adica vecinul meu a aruncat o privire pe ce completasem eu si s-a innegurat mai ceva ca norii prin care tot treceam (intre timp am ajuns deasupra americii si faceam asa un ocol ca sa-i pierdem pe arabii care eventual doreau sa deturneze avionul) si zgaltaiau mastodontul de ziceai ca saracu e supus la testele de la RAR mai degraba decat sa zboare.
drama.
completasem de asemenea mnaiera formularul (care aveam sa inteleg ca sta la baza aplicarii vizei de intrare) incat mi-a spus tipul nu numai ca nu intram in america ci ma duceam direct la jail ca detinator de droguri si substante interzise.
in prostia mea fara de margini completasem si rubricile care trebuiau sa ramana goale.
s-a dus omul,a luat alte formulare de la comandant,s-a uitat ala urat la mine (sigur stia ca eu am fost cel ce l-a intarziat cateva minute la decolare) si in sfarsit am fost si eu in regula.
am rasuflat usurat,eram NORMAL.
prin hublouri se zarea New York-ul,l-am ocolit pe departe,statuia libertatii,manhattan-ul long island,queens-ul tot ce stiam eu despre oras se vedea ca-n palma.
eram incantat,eram aproape ud (scuzati-ma dar asta era starea).
america,in sfarsit america.
aterizam,lin,elegant,rulam pe pista si apoi spre poarta de debarcare.
si rulam si rulam si ma gandeam pana unde vom merge?
pana in inima orasului ca asta nu se mai oprea,si dai si dai,si a trecut vreo 10 de minute si in sfarsit iata si burduful mult asteptat.
aveam sa ma lamuresc mai tarziu ca eroportul Newark din New Jerssy avea chiar si un monorai
(un fel de tren) propriu care te transporta de la un departament de zbor la altul,caci toata dracia asta numita aeroport cred ca avea zeci de km intindere,era imens,infiorator de mare.
in sfarsit iata-ma si pe sol.
prima intrebare daca la transfer trebuie sa-mi iau bagajele sau ajung automat in cala urmatorului avion (eu mai aveam de mers in prima zi,caci urma sa ajung pana la Toronto).
mi s-a spus ca sa nu-mi fac griji ca ajung singure.
bun,si acum draga domnule du-te matale si fa aplicatia de viza multipla pentru america.
macar asta stiam.
ca daca aluia de la ghiseul vamal nu-i place de mutra mea pot sa ma intorc linistit cu urmatorul avion la Amsterdam caci nu voi primi viza de intrare.
ambasada iti ofera o viza formala cel ce are painea si cutitul in mana este ofiterul vamal de pe aeroport.
impleticindu-mi usor piciorele si cu sufletul la gura ma apropii de un ghiseu.
ajung la cel ce uram sa ma examineze,ce putea sa fie decat un garoi.
s-a uitat la mine (stia tot,ca m-au cautat pe nu stiu unde,ca le-am facut probleme,ca am
completat gresit formularul vamal,etc.) m-a pus sa aplic degetul pe scaner,a confruntat figura mea (si aia era scanata,mai ramanea sa-mi scaneze astia si falusul ca sa fiu in regula deplina) cu cea de pe pasaport,m-a intebat de ce vin in america,cat am de gand sa stau,intrebarile erau la fel de tampite ca si cele puse la amsterdam dar eram cuminte caci daca asta se uita urat,adio arme, pardon adio america.
a stat asa o clipa ca sa ma perpeleasca si-l vad numai ce ia o stampila din multele ce le avea pe birou si pac imi preseaza fila.
imi da pasaportul si zice "next".....
acum exact ca la alba-neagra iau timid pasaportul si sa vad ce a pus.
imi tremurau mainile si in sfarsit pe undeva nici numai stiu pe unde vad aplicatia,era un I39, adica intrari si iesiri nelimitate timp de 10 ani.
i-am multumit din nou Domnului pentru toate si du-te acum sa cauti avionul celalalt.
dar langa mine cine crezi ca era?
ingerasul cel bun care-mi zice;ia du-te tu si vezi pe unde ti-e valiza.
ma duc la rotativa si ce vad?
celebra mea valiza (o luasem special pentru zborul asta,era misto,nou-nouta,delicata,lucea,ce mai o minunatie,dadusem o gramada de bani pe ea) se rotea mahmura pe acolo si n-o baga nimeni in seama.
m-am repezit ca uliul asupra ei si ce vad.
botita,zgaraita ca dracu,lalaie,numai ca era inchisa,bun si asa.
am luat-o de acolo spasit si du-te pe la controlul fito-sanitar (era obligatoriu aveam sa aflu) si arunc-o in alta gura,si gata.
nu am deschis nimic,nu am facut nimic,dar trebuia s-o duc eu pe acolo si nimeni altcineva,asa era regula.
daca nu aveam inspiratia de a face asta poate ca se mai invartea si azi pe acolo de era numai buna de facut vaccin anti-sida din ea caci stiu ca asa se fac vaccinurile dupa ce intra-n centrifuga aia de le invart tipii pana numai ramane nimic din substante.
gata,eram liber sa caut poarta.
ma uit pe bilet vad ora,ma uit la ceas si ma blochez,mai aveam trei minute si pleca avionul si eu eram la celalalt capat al aeroportului (fara sa vreau ma asemanam cu tipul din "The terminal").
ma aflam acolo ca frunza'n vant.
habar n-aveam ce am de facut din care capat s-o iau cum sa jung....
ma uit iarasi pe bilet,confrunt cu ceasul si rasuflu usurat,mai aveam de fapt o ora si trei minute.
buuuuuuuuuun.
hai la poarta 79,caci asta era.
n-am sa uit niciodata numarul asta si o sa vedeti de ce.
am mers cam 40 de minute pana am ajuns la departamentul meu,in total cred ca erau cateva
sute de porti bune,comparativ cu cele 10 de la bucuresti.
in sfarsit ajung,se vedea terminalul,portile fara sot pe stanga,cele cu sot pe dreapta.
si numar 73,75,77,pauza.
mai numar odata;71,73,75,77,pauza.
ma frec la ochi si-mi zic:cum dracu de mi se intampla numai mie toate astea.
exact poarta ce-mi trebuia nu era,de parca ma aflam intr-unul din filmele abstracte ale lui Bunuel.
o iau iarasi la numarat alcelasi rezultat.
ma mut pe partea aialalta;72,74,76,80.
poarta 79 era de negasit.
disperat ma duc la un birou de informatii si intreb unde este poarta 79,candida tipa de acolo imi spune ca aici;si-mi arata chiar in fata mea niste scari deasupra carora scria mare "gate 79".
m-am uitat peste tot,in stanga,in dreapta numai in fata nu;intradevar se cascau niste trepte la capatul carora se afla poarta de imbarcare.
cobor si tipii de acolo strigau disperati:mister,mister,quickly......
am patruns in cala si m-am asezat sfarsit pe fotoliu.
nu-mi mai trebuia nimica.
prima impresie despre america fusese dezastruoasa pentru mine.
aeroportul jegos si plin de o multime de oameni aiurea imbracati si murdari,mizeria din el, agitatia,zgomotul,nebunia inutila,toate se adunasera in sufletul meu.
veneam din inima europei civilizate,amsterdam cu aeroportul acela elegant si aerisit,si eram
coplesit de contrast.
mai tarziu aveam sa ma dumiresc definitv ca nimerisem unde nu trebuia.
ca europa-i una si america cu totul altceva.
dupa cateva zeci de minute de zbor am aterizat la Toronto.
la fel de jegos si neprimitor;cand am iesit din vama parca eram in catacombele parcarii de la magazinul Uunirea,asta a fost senzatia.
si mi-am zis iarasi fraza ce avea sa devina un leitmotiv al vizitei mele:
ce dracu caut eu aici?