o buna bucata de vreme copilaria mea a fost una cum poate si-ar dori oricine sa-si aminteasca ca a trait-o.
si cum e bine sa ne amintim in primul rand de elementele frumoase care ne compun viata am sa incerc sa-mi incropesc o mica intamplare ce este legata de numele Cetatii Soimos.
toti copii o vedeam si o veneram.
se inalta inca semeata in departare si era de predilectie tinta celor mai asteptate aventuri pe care noi,cei mai rasariti un pic,le incercam in speranta ca vom descoperi armuri,tunuri sau oseminte de-ale ostasilor ce au locuit-o de-a lungul timpurilor (asta daca nu o luam spre malul Muresului, caci daca apucam drumul spre apa,acolo ne uita Dumnezeu pentru tot restul zilei).
e drept ca dintre toti cei ce ne tot faceam drum intr-acolo eu eram cel mai mic,asta insa nu m-a impiedicat sa fiu totusi membru expeditionar.
inarmati cu sabii din lemn,coifuri de hartie,binecunoscutul bat transformat ad-hoc in cal si nu in ultimul rand insotiti de racnetele inspaimantatoare de atac eram prezenti acolo aproape toata vara.
intr-una din zile catarandu-ne pe zidurile ce stateau sa cada peste noi am ajuns intr-o incapere in care se simtea un abia sesizat curent de aer.
mintile fragede si abia slobozite in a cugeta au si gasit un raspuns;pe undeva pe aici se afla o incapere secreta,acolo vom gasi ce cautam de multa vreme.
si ce era sa facem?
am hotarat ca din ziua urmatoare cand revenim sa aducem cu noi unelte cu ajutorul carora sa incepem sa sapam pentru a fauri o gaura in zid.
evident ca in naivitatea noastra nu ne-am dat seama cat de groase sunt zidurile si nici cat de trainice.
caci nu stiu ce materiale au fost folosite atunci cand mesterii au ridicat-o dar s-a dovedit spre marea noastra disperarae foarte greu de dovedit.
totusi ca niste temerari ce eram am sapat,nu mereu caci ne luam cu joaca,toata vara.
nu facusem noi mari progrese dar se contura deja o spartura in zid.
am avut astfel material de povestit toata iarna si asteptam cu totii noul sezon de "la cetate".
odata sosita vara am reinceput investigatiile arheologice ca niste temerari exploratori (probabil si din acest motiv un pic mai tarziu avea sa-mi placa atat de mult Jules Verne si scrierile sale).
numai stiu exact momentul dar intr-o buna zi am reusit sa ajungem dincolo.
un miros ciudat si deloc tentant venea din locul unde desprinsesem bucata de zid.
dezolati am abandonat marea noastra isprava si ne-am vazut de joaca cu vechile noastre indeletniciri.
numai ca intr-o alta zi am hotarat sa largim acel orificiu si sa vedem ce-i dincolo.
si tot sapand am ajuns sa realizam o patrundere prin care cel mai mic dintre noi,adica eu,sa poata intra.
am revenit a doua zi cu un fel de torta ce o improvizaseram dintr-o carpa inmuiata un ulei furat din bucatarie si am luminat mai intai spatiul ce se observa,nu am vazut mare lucru si am zis ca cel mai bine era ca unul din noi sa intre acolo.
lupta existentiala ce incepuse sa se dea in mine,pe deoparte imi era o frica de aproape ca facem pe mine numai la gandul ca poate ma va manca vreun varcolac si pe de alta ca daca faceam asta eram considerat un erou a facut ca o buna bucata de vreme sa tot fiu rugat sa intru.
pana la urma mi-am luat inima-n dinti si am intrat.
eram legat cu o sfoara sa nu ma duc undeva in hauri,si gata.
odata trecut dincolo am luat torta si m-am uitat in jurul meu,dezolant.
erau numai butoaie,multe,si pline de praf.
am comunicat "marea descoperire" si un asteptat "aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa" a insotit declaratia mea.
cu chiu cu vai am fost tras inapoi si am deliberat ce facem.
si ce sa facem decat sa vedem totusi ce se afla in butoaie,comori bine pitite,licori tamaduitoare sau pur si simplu aer.
pana la urma am reusit,asta dupa ce am mai marit orificiul acela si intram aproape toti in noua incapere,sa scoatem o doaga dintr-un butoi.
ceva de consistenta marmeladei se afla pe fundul lui,ceva ce tenta prin miros caci avea o aroma ce nu o mai mirosisem niciodata.
unul din noi a bagat degetul si a lins din continut.
era bun,dulce si aromat.
si am luat si noi,ceilalti.
bun de tot,si mai avea o calitate,ne dadea asa o stare de binefacere si de euforie.
si am tot mancat din marmelada aia pana cand odata unul din noi care luase o portie mai serioasa a lesinat.
l-am dus numai noi stim cum pana in sat si l-am lasat acasa.
parintii alarmati nu stiau despre ce era vorba si au chemat medicul sa-l examineze.
contrariat acesta le-a spus oamenilor ca al lor copil duhnea a bautura si ca probabil avea un inceput de coma alcoolica.
cum era si firesc au inceput intrebarile si tot satul viua de faptul ca noi copii furam bautura de la MAT (asa se zicea la carciuma prin unele locuri) si apoi mergeam sus la cetate si ne imbatam.
si dai scatoalce la fundul nostru in binecunoscuta metoda inchizitonala pentru aflarea adevarurilor dorite,si astfel intr-un final am marturisit ce faceam de fapt.
marele mister a fost astfel dezlegat.
s-au dus cativa dintre oamenii din sat,au intrat acolo si au gasit butoaiele afland cu acea ocazie ca ele au fost candva pline cu vin.
probabil ca mai ramasese cate ceva pe fund ce in timp se transformase intr-un fel de marmelada pe care noi o tot mancam si ne simteam atat de bine.
nu in toate s-a gasit vin,doar in cateva,dar s-a vorbit despre asta ani de zile.
iar noi,eram asa de plini de noi si de bucurosi incat nici astazi nu pot sa-mi reprim un sentiment ciudat de invingator gandindu-ma la acea perioada.
si mereu imi vine in minte un gand,anume acela ca nimic nu este mai frumos decat sa ai copilarie...........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu