era greu,era imposibil,era frustrant.
pentru spectatorul de astazi toate aceste epitete sunt doar o vorba,o joaca.
dar ce nu faceam?
nici eu numai stiu cum de reuseam sa acced la un film al lui Bergman in calitate de spectator.
Cinemateca Romana,Biblioteca Americana,COS-ul,Cinemateca de la Casa Scriitorilor sau proiectiile din Clubul Arhitecturii,vreun prieten bine sustinut care aducea intamplator spre proiectie acasa pelicula luata de cine stie unde.......
si totusi vedeam.
stand intr-un picior,sau vazand doar jumatate din ecran,sau pur si simplu inaltandu-ma pe varfuri pe un hol nenorocit ca sa mai prin din cand in cand cate o secventa intreaga.
si nu eram doar eu,eram multi,tot mai multi.
astazi stand comod in fotoliul vreunui cinematograf din mall,rontaind popcorn si inghitind cu grohaieli licoarea a carui nume nu-l mai mentionez,ne holbam la ecran si asteptam sa vina lingurita fermecata care ne toarna direct in gura totul,fara de ea nu concepem sa vedem un film.
ce rost mai are sa plutim printre meandrele lumii lui Bergman,sa ne contopim cu personajele sale ,sa ne aflam in situatii similare lor?
nu mai este trandy.
si asa am ramas tot mai putini dintre cei multi care-l dorim pe Bergman.
e bine,e rau?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu