Datini si latrini

omul este cunoscut ca fiind o fiinta superioara.
istoria a dovedit insa ca periodic el are nevoie de cate o ajustare severa care sa-i aminteasca de acest lucru.
aflati in pragul mileniului trei ne vedem pusi in situatia de a ne raporta vehement la trecut ca la un jalon al credintei si smereniei,normalul fiind ca pe masura ce inexorabilul timp isi peterece cursul noi sa evoluam.
biserica,cel putin la romani,a ramas locul in care poti sa te aduni ca individ.
dar nu sa te aduni pentru ati arata nimicnicia si ati etala din plin prostia ci pentru evlavie.


mereu i-am hulit pe pagani ca nu stiu a rostui lucrurile si gandurile.
si ce spectacol ni se ofera astazi?
marile sarbatori crestine au devenit prilej de a putea evada din casa,de a petrece,de a mazgali memoria neamului si a martirilor sai,de a arata inca odata,daca mai era cazul,cat de jos am decazut crezand ca ne inaltam.
in timp ce unii fac penitenta inconjurand de nenumarate ori lacasul Domnului pe coate si genunchi,altii candid marturisesc ca au venit sa se inchine pentru sanatate si liniste tragand cate un chef pantagruelico-manelist.
avem noi darul asta tampit de a murdari pana si noroiul.



iar cei ce mijlocesc,amplifica si manipuleaza grotescul situatiei sunt chiar vajnicii fauritori ai comunicarii,presa,analisti,guristi,atotcunoscatori,futurologi scapatati sau in fine,dar nu cei de pe urma,chiar reprezentanti ai clerului care admit ca parangheliile sa se deruleze in perimetrul lacaselor sfinte.
pe o strada de langa mine s-a ridicat o casoaie mare cat China.
la ce i-o fi trebuind,ca n-are decat femeia langa el?
dar intrebarea care mi-am pus-o mereu trecand pe langa acea constructie e o alta si suna tunator cam asa:
dar bunul Dumnezeu vazandu-l ce-a facut,ce zice?
numai este cazul sa precizez cui apartine cladirea si cu ce mijloace a ridicat-o ,caci se subintelege............