am ajuns sa iubesc muntele dintr-o intamplare ce nimic nu prevestea ca mai apoi voi deveni un impatimit al cararilor si al pietrei.
pentru ca eram la cura de indoctrinare,UTC-ist fiind,si aflandu-ma intr-o tabara undeva in Predeal,dupa orele de asimilare a propagandei comuniste eram lasati de capul nostru.
si asa intr-o dupa amiaza,luand-o aiurea pe un traseu ce ducea spre Poiana Izvoarelor, am descoperit cat este de minunat sa mergi pe munte.
si am ramas cu microbul acesta pana astazi.
cu ce m-am ales?
ei bine,m-am ales cu ceva ce poate altfel nu as fi putut dobandi vreodata,cu increderea in mine.
ma pufneste rasul ascultand reclame ce evoca increderea alaturand-o efectului datorat imprastierii unui jet parfumat aflat intr-un spray.
mai sa fie,chiar asa?
apai de la a sta cocotat undeva la sute de metri atarnand intr-o coarda si pana la a apasa pe un buton inundand atmosfera cu particulele acelea fine si placut mirositoare cred ca este o diferenta.
stiu ca fericirea-i identica.
si pentru cel ce ajuns sus in creasta dupa ore intregi de eforturi,si pentru cel ce pute binefacator dupa ce jetul miraculos este imprastiat pe corpul sau.
norocul este ca fericirea nu se poate masura caci sigur cel de pe urma ar fi luat de vant in micimea sa.
am amintit toate astea recitind aceasta exceptionala marturisire a celui ce a fost dintaiul om ce a pasit pe Chomolunga,cum i se mai spune Everestului,in nepaleza.
Edmund Hillary,impreuna cu serpasul Norgay Tenzing,sau invers,ca nimeni numai stie care a fost adevarul,a pasit primul pe creasta.
ce sentiment trebuie sa fi incercat oamenii aceia,traind clipa unica in care stii ca ai invins.
ca unul dintre nebunii ce s-a catarat in viata lui pe o stanca il inteleg perfect pe un alt alpinist celebru,britanicul George Leigh Mallory,atunci cand intrebat fiind de ce vrea sa cucereasca Everestul a raspuns candid:
"pentru ca exista".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu