La portile ceriului

urmaream deunazi una din putinele emisiuni ale televiziunilor care ma atrage;"La portile ceriului".
o baba stirba,cu fata scofalcita de vremi si greutati canta.
avea o lumina stranie in ochi si o dezinvoltura in a se desfasura in fata camerei de am ramas inmarmurit.
povestea cu patima si se ingemana cu cimiliturile lui Lese fara sa se sinchiseasca de prezenta camerei de filmat.


parca apartineau aceleiasi lumi,si chiar asa era.
gigantul folclorist isi gasise "jumatatea" in trupul firav al unei taranci dintr-un sat uitat de lume.
si-i urmaream cu sufletul la gura pe amandoi.
erau atat de frumosi in ciuda fetei brazdate de ani si munca a batranei.
si m-am intrebat ce dar divin are acest om de a gasi in strafundurile semenitiei satului astfel de fapturi,oameni care te inalta dincolo de monotonia si searbadul zilele tihnite ale omului nou,a celui dezobisnuit sa se mai chinuie si care asteapta ca pe o obligatie, tot a Celui de Sus,sa i se serveasca mura'n gura de toate.


si nu gasesc un raspuns,de fapt nici nu conteaza asta.
important este ca am norocul de a fi contemporan acestui om care in fiecare zi, gandindu-ma la el,imi releva farmecul si indisolubila vesnicie a satului.
imensul dar pe care Domnul mi l-a bagat in traista si care se cheama o copilarie traita la tara imi este readus in atentie de fiecare data cand infernalele mecanisme media ale secolului ma pun in situatia de a fi martor al productiilor lui Grigore Lese.
ma rascolesc atat de tare si ma sensibilizeaza in asa masura incat redevin copil iar sufletul mi se insenineaza in pofida perfidiei traiului meu insolent de orasean.
poate de aceea ma trage ata tot mai des spre livada mea din varful unui anonim deal din zona Valcii.


acolo am gasit linistea si pacea pe care o tot caut printre betoane si fiinte decelerate pe care o metropola ti le infatiseaza.
si devin magar in atitudine,apeland la mijloace moderne,in a-mi pune seara in tihna in casuta mea ratacita prin fundul livezii,cate un CD cu muzica lui Grigore Lese.
imi permit sa fac asta ca un omagiu pe care-l aduc unui semen de-al meu care-mi insenineaza mintea si sufletul.